Știința Poli Timișoara a mai bifat o achiziție, deși anunțase că și-a încheiat campania. Un ”under” israeliano-român a semnat cu bănățenii

Anda DELIU 08 Sep. 2026, 23:44 Liga 3
Știința Poli Timișoara a mai bifat o achiziție, deși anunțase că și-a încheiat campania. Un ”under” israeliano-român a semnat cu bănățenii

Ultima zi de transferuri din acest început de sezon 2026/27 a fost fructificată de Știința Poli Timișoara cu încă un jucător sub vârstă.

Este vorba de Alexandru Burlacu, despre care au început discuții pe pagina clubului, în condițiile în care poliștii au o academie ce încă nu pare a produce suficient de multe talente promovate la prima echipă.

De asemenea, clubul s-a despărțit de Cătălin Gogor, ajuns la SCM Râmnicu Vâlcea.

Alexandru Burlacu are deja numeroase cluburi în cariera sa, deși are doar 18 ani!

După legitimarea lui Kevin Nyarko, în urmă cu două săptămâni, clubul timișorean transmitea prin directorul general Dinu Bara că a închis campania de achiziții din această vară/toamnă. Acum, la finalul perioadei, Știința Poli a mai prezentat un nou-venit!

Ultimul transfer de la Știința Poli are 18 ani, e fundaș dreapta, e născut în Israel și are dublă cetățenie. Alexandru Cristian Burlacu a venit de la Academia Balș, din Liga 3. Anterior, a mai trecut pe la Forzza Junior, Ripensia Timișoara, Universitatea Craiova, Concordia Chiajna și Gloria Băneasa.

”Primele mele impresii sunt foarte bune, oamenii sunt foarte implicați și deschiși. Atmosfera și fanii sunt de nota 10 și reprezintă un avantaj. Încă sunt în perioada în care nu-i cunosc pe băieți, dar abia aștept să joc și sunt foarte bucuros că am făcut pasul acesta. Vreau să îndeplinesc obiectivele clubului și, de asemenea, pe cele personale!”, a declarat Burlacu, citat de site-ul clubului timișorean.

Aducerea tânărului fundaș dreapta de la o echipă din Liga 3 a deschis o cutie a Pandorrei pe pagina de Facebook a clubului, unde fanii se tot întreabă de ce se mai aduc ”juniori” din alte părți, dacă de ani și ani clubul se tot laudă cu academia sa. Care, cel puțin deocamdată, este sterilă!

Cătălin Gogor a ajuns la SCM Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă vorbise cu Schumacher

Altfel, luni a plecat de al club alt fundaș dreapta, Cătălin Gogor. Adus în Liga 3, ulterior, el s-a accidentat, lucru nefavorabil pentru el. Jucătorul în vârstă de 25 de ani nu a fost luat în cantonamentul efectuat în această vară și a ajuns la echipa a doua a clubului. Evident, ceva nefiresc la vârsta sa.

Sâmbătă, Gogor a fost la meciul dintre CSC Dumbrăvița și SCM Râmnicu Vâlcea. El a și discutat cu antrenorul principal Constantin Schumacher, cu care a mai lucrat la Mioveni și sub comanda căruia a ajuns acum.

”Politehnica Timișoara și jucătorul Cătălin Gogor au încheiat de comun acord relațiile contractuale.
Cătălin (25 ani) a sosit la clubul nostru în luna august a anului 2025.
În sezonul trecut, cel al promovării în Liga 2, Cătălin a evoluat în campionat în 14 partide și a marcat un gol. A mai jucat de asemenea și în victoria cu CSM Reșița (scor 1-0) din Turul 3 al Cupei României 2025-26 – debutul său în alb-violet.
În noul sezon a jucat în primele două etape din Liga 3 pentru echipa secundă a clubului – Poli 2, fiind căpitan în prima dintre ele.
Pe această cale îi mulțumim pentru întreaga perioadă petrecută în alb-violet și îi dorim mult succes în viitoarele provocări!”, a transmis Știința Poli.

Ionuț Rus și Cristian Bobar, singurii neprezentați de clubul timișorean

Rămâne de precizat un lucru foarte important.

Știința Poli a prezentat cam toate mutările sale din acest început de sezon, mai puțin un singur transfer, care e la prima echipă.

Este vorba de portarul Ionuț Rus, despre care Liga2.ro a scris că nu va prinde lotul. Timpul adeverește informația. Rus, la fel ca și fostul președinte al ACSM Reșița Cristian Bobar, nu a fost anunțat oficial de alb-violeți!

Foto: Știința Poli Timișoara

Anda DELIU 08 Sep. 2026, 23:44 Liga 3
Pe aceeași temă