Surpriză neplăcută pentru Gloria Lunca Teuz Cermei, care a fost informată luni, 1 iulie 2024, de Federația Română de Fotbal, în urma ședinței de Comitetului de Urgență, că a retrogradat la finalul sezonului 2023-2024 de Liga 3.
”Sămădăii” terminaseră play-out-ul Seriei 8-a a Ligii 3 pe locul 4, peste linia retrogradării, dar a primit următoarea informație dinspre Casa Fotbalului: ”Echipa de locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament din toate seriile, conform regulamentului în vigoare – CS Gloria Lunca Teuz Cermei (seria 8)”
Vestea l-a cam luat din oală pe Petre Bulza, care era convins că echipa cu cea mai slabă linie de clasament de pe locul 4 din play-out făcea parte din Seria 1, unde s-a jucat cu două echipe în minus, după excluderile celor de la Viitorul Darabani și Foresta Suceava.
”Sunt surprins de această situație, mai ales că am fost anunțat că în 3-4 iulie va veni cineva de la federație să ne omologheze terenul din Cermei pentru noul sezon. Eu știam că este o altă serie mai slabă decât a noastră, dar acum dacă cei de la Departamentul Competiții au scris așa, nu știu ce să zic. Vom vedea, așteptăm comunicarea oficială, vedem ce va fi. Oricum vom juca în Liga a 3-a, sigur vom fi invitați ca și anul trecut”, a spus, încrezător, președintele cermeianilor.
E a doua vară în care formația Gloria Lunca Teuz Cermei stă la mâna FRF, după ce retrogradase sportiv și la finele sezonului 2022-2023, iar atunci chiar de pe ultimul loc din Seria 8.
La această oră, sunt, astfel, nu mai puțin de trei formații arădene retrogradate din Liga 3, ACB Ineu, CS Socodor și Gloria Lunca Teuz Cermei, dar, probabil, ultimele două vor primi locuri și în sezonul ce vine.
Foto: Sport Arad