După ce au pus capăt seriei
negative cu succesul obținut în partida cu FC Caracal, cei de la
Sportul vor avea, mâine, o bună oportunitate de a mai obține trei
puncte pe propriul teren. La Vișina Nouă vine ocupanta ultimei
poziții a clasamentului, Triumf Bârca, iar elevii antrenorului
Marius Stoica nu-și pot permite să producă o altă dezamăgire
suporterilor.
Deși adversarul întâlnit pare unul
accesibil, directorul sportiv Adrian Rafailă spune că jocul va fi
tratat cu maximă seriozitate.
„Nu trebuie să luăm la
mișto meciul cu Bârca. I-am luat în râs pe cei de la Turnu Măgurele
și ne-au bătut. Ne-am fript o dată, nu vom face aceeași greșeală și
a doua oară. Luăm foarte serios meciul ăsta, e important pentru noi
și tratăm cu respect adversarul. Vrem să câștigăm jocul, ca să nu
regretăm în retur că, dacă vom avea posibilitatea să ne clasăm pe
un loc fruntaș, nu vom putea pentru că n-am obținut punctele cu
Bârca”, a declarat Rafailă.
Întâlnirea dintre Sportul Vișina
Nouă și Triumf Bârca se va desfășura cu începere de la ora 14.00 și
va fi arbitrată de o brigadă avându-i în componență pe Constantin
Miruță (Alexandria) – la centru, Sebastian Udroiu (Drobeta Turnu
Severin) și Marian Truță (Șirineasa) – asistenți. Observatorii
meciului sunt Vasile Jarca (București) și Stelian Sandu (Târgu
Jiu).
Sursa: gazetanoua.ro