Vișina Nouă a surclasat Ghecon Lăpușata

Florin ALBOIU 27 Mar. 2011, 13:10 Stiri
Vișina Nouă** a surclasat Ghecon Lăpușata

Ploaie de goluri sâmbătă după-amiază, pe stadionul „Sportul” din
Vișina Nouă, în partida în care echipa locală a primit vizita
formației Ghecon Lăpușata.

Elevii antrenorului Marius Stoica au obținut o victorie la scor
de maidan în fața vâlcenilor, impunându-se în această întâlnire cu
8-2, după ce la pauză aveau un avantaj important pe tabela de
marcaj (4-0). Bogdan – din lovitură de la 11 metri, Priescu – de
patru ori, Preda, Nica și Dumbravă au semnat reușitele echipei din
sudul județului, ambele goluri ale oaspeților venind pe finalul
jocului.

„Chiar dacă am câștigat la acest scor, trebuie să
arătăm modestie, să fim serioși. Acum n-o să spunem că noi suntem
cea mai bună echipă. Rezultatele au început să apară, copiii au
făcut un joc bun, merită felicitați, dar și certați puțin, pentru
cele două goluri primite în minutele de prelungire după ce am
condus cu 8-0. A fost o atmosferă frumoasă, lumea a venit la meci
și începem să zicem că așa e bine. Cred că Vișina Nouă n-a bătut la
scorul ăsta nici în Divizia D”
, a spus oficialul
celor de la Sportul, Adrian Rafailă.

Sportul Vișina Nouă: Mogoșanu, Preda, Radu, David,
Mihai, Glișcă, Dumbravă, Popescu, Bogdan, Priescu, Velica. Au mai
jucat: Nica, Turcin, Matei, Mihalache.

Sursa: Gazeta Nouă

Florin ALBOIU 27 Mar. 2011, 13:10 Stiri
Pe aceeași temă