VIDEO | Scor astronomic în România! Satelitul Concordiei a câștigat cu 17-0 meciul cu Urban Titu. Explicațiile dezastrului: „Mai bine luăm 15, 17, 20, dar respectăm competiția”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Apr. 2016, 20:51 Actualizat: 10 Apr. 2016, 17:13 Special
  • Scor astronomic într-un meci din România! Echipa secundă a Concordiei Chiajna a învins, sâmbătă,  cu 17-0 pe Urban Titu, în etapa a 19-a a Ligii 3, Seria 3
  • Emil Ursu, antrenorul ilfovenilor, spune că adversarii nu au ce să caute în Liga 3 și că nu a văzut niciodată o echipă atât de slabă
  • Gheorghe Ioniță, reprezentantul lui Urban Titu, a declarat că scorul vine ca o urmare logică a problemelor cu care se confruntă echipa sa 

 

Veșnicile probleme financiare cu care se confruntă echipele din fotbalul românesc duc la situații umilitoare pentru fotbaliști. Sâmbătă, în etapa a 19-a a Seriei 3 din Liga 3, Concordia Chiajna II a învins Urban Titu cu un astronomic 17-0, după ce la pauză tabela arăta deja 7-0 pentru echipa a doua a clubului ilfovean. Ovidiu Marin, unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai Concordiei a punctat de șapte ori (22, 26, 37, 40, 43, 70, 81), Florin Răsdan a înscris patru goluri (14, 51, 72, 90), iar Albu (31), Cocârlă (59), Pencea (65), Anton (79) și dubla lui Rogoveanu (84, 85) au completat un scenariu sumbru pentru formația din Dâmbovița.

Puși în fața unui scor pe care-l întâlnesc mai degrabă în curtea școlii sau la miuțele între prieteni, reporterii ProSport au încercat să stea de vorbă cu reprezentanții celor două echipe. Emil Ursu, antrenorul echipei secunde a Concordiei, a vorbit despre victoria „de răsunet” pe care a obținut-o echipa sa. Explicațiile? Adversarul foarte slab, folosirea câtorva dintre jucătorii de la echipa mare (Răsdan, Grădinaru, Marian Constantinescu), dar și mentalitatea fotbaliștilor, care nu s-au oprit din marcat, în ciuda diferenței uriașe de valoare: „Adversarul a fost foarte, foarte slab. Nu am întâlnit așa ceva. Am avut și jucători de la echipa mare, Răsdan, Grădinaru, Constantinescu. Am văzut că Voluntari i-a bătut cu 5-0, dar nu mă așteptam să fie chiar așa de ușor meciul. A fost 7-0 la pauză. Cineva mi-a zis că au un mijlocaș central de 40 de ani, am crezut că e o glumă. Nu aveau decât trei juniori, nu mi-a venit să cred că sunt așa slabi. Nu au ce căuta în Liga 3. La pauză le-am zis jucătorilor să fie serioși, să dea câte pot!”, a spus Ursu, cel care i-a luat locul pe banca tehnică a Concordiei II mult mai cunoscutului Liță Dumitru.

Explicațiile dezastrului: „Respectăm competiția!”

În momentul în care ecranul calculatorului arată 17 în dreptul unei echipe și zero în dreptul alteia, gândul zboară, inevitabil, spre motive mai puțin întâlnite. A fost blat la pariuri? Nu au avut destui jucători? Răspunsul este, în cazul lui Urban Titu, mult mai simplu. Echipa din Dâmbovița are probleme financiare foarte mari și se chinuie să ducă la capăt sezonul de Liga 3, unul în care nu va retrograda nicio formație.

În acest context, Gheorghe Ioniță a acceptat să povestească situația în care se afla echipa sa și cum s-a ajuns să piardă la o diferență de 17 goluri: „Ă‚sta e fotbalul. Îl respectăm. Nicio echipă din Liga 3 sau Liga 2 nu e în situația noastră, dar respectăm competiția. Noi jucăm fără niciun ban, am băgat jucătorii de Liga 5 pentru că respectăm competiția. Avem conturile blocate de FISC. Ar fi fost urât să ne retragem. Mai bine luăm 15, 17, 20, dar respectăm competiția, nu ca alte echipe. Asta e situația….Primăria ne-a ajutat, dar acum nu mai avem bani. Concordia ne-a dat câte a vrut. Mare echipă Concordia!”, a comentat, pentru ProSport, reprezentantul echipei din Titu.

Un scenariu asemănător a avut loc în Seria 2 a Ligii 3, tot astăzi, unde Viitorul Domnești a învins Gloria Popești Leordeni cu scorul de 8-0, după golurile marcate de  Pațurcă (7, 29 – pen., 88), Riță (43), Cîrjan (45, 84), Văduva (55), Bg. Barbu (71).

În urma victoriei zdrobitoare, satelitul Concordiei a ajuns la 21 de puncte în Seria 3 a Ligii 3, una în care lupta pentru promovare se dă între SCM Pitești, echipa antrenată de Nicolae Dică, CS Afumați și Muscelul Câmpulung. Titu rămâne cu 13 puncte, pe locul 14, ultimul, și are un golaveraj dezastruos: 15 goluri marcate și 57 primite.

Articol scris de Cristian VOICU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Apr. 2016, 20:51 Actualizat: 10 Apr. 2016, 17:13 Special
Pe aceeași temă