Victorie italiană

26 Mar. 2012, 12:48 Stiri

FC Hunedoara și-a obișnuit suporterii cu victorii la limită obținute cu goluri spectaculoase. Sâmbătă a fost rândul lui Ilie Mușuroia să înscrie cu o superexecuție.

Într-un meci care a contat pentru etapa a XVII-a a Ligii a III-a, Seria a V-a FC Hunedoara a învins sâmbătă, pe propriul teren, pe FC Timișoara II cu scorul de 1 la 0 rezultat stabilit în prima repriză de golul marcat de fundașul central Ilie Mușuroia în minutul 35 – a reluat acrobatic din careu, pe spate, mingea recentrată de Dimcea.

Gazdele la pupitru

În afara golului victoriei tot hunedorenii au avut cele mai mari ocazii. De la 18 metri central Robert Cristian a trimis mingea puțin peste țintă (21) iar Ionuț Radu a trimis în diagonală dar pe lângă poartă (25). Întreg stadionul s-a ridicat în picioare crezând că a fost gol la lovitura de cap, de pe picioare, a lui Jitaru. Iluzie optică! Mingea a lovit în exterior plasa lateral a porții apărate de Iordache (29). Și Lucian Todea Și-a încercat norocul după pauză însă șutul său fără forță a fost respins de pe linia porții de un apărător bănățean (71).

De partea cealaltă, FC Timișoara II – echipă cu cea mai bună ofensivă din Serie – și-a făcut simțită prezența în joc doar în startul celor două reprize însă fără niciun efect pe tabela de marcaj. Boștină l-a încălzit cu un șut de la 14 metri pe Ilie Anton (6) și a fost blocat de Mușuroia (60).

A fost a treia victorie la rând cu 1-0 pentru trupa antrenată de Aurel Șunda care face 31 de puncte și urcă două poziții în clasament până pe locul 2, la egalitate cu conjudețeana CFR Simeria și CF Bihorul Beiuș, dar departajate de golaveraj!

INBOX
#Cu victoria în fața lui FC Timișoara II, scor 0-1, FC Hunedoara a urcat pe locul 2 în C5 pentru prima dată în actualul campionat.
#FC Hunedoara a legat patru victorii la rând în campionat pentru prima dată în actualul campionat: 1-0 cu FC Timișoara II, acasă, 1-0 cu ACS Recaș, în deplasare, 1-0 cu CF Bihorul Beiuș (d) și 3-1 cu FC Școlar Reșița (a). FC Hunedoara a pierdut ultimul joc pe 12 noiembrie, scor 0-1, în deplasare la FC Caransebeș.
#Sâmbătă alți doi jucători transferați în pauza de iarnă au debutat pentru FC Hunedoara: atacantul Ovidiu Istinie (ex-Juventus București) și fundașul Răzvan Marcu (ex-CSM Pașcani). Runda trecută au îmbrăcat în premieră tricoul „negru-albastru” alți opt jucători: R. Cristian, Bier, Mușuroia, Vodiță, J, Vajda, Jitaru, B. Steop și Ionuț Radu.
„Am făcut un joc bun mai ales în prima repriză când am și reușit să marcăm golul victoriei. Din mai multe motive printre care și accidentarea lui Ionuț Radu am schimbat întreg registrul tactic în repriza secundă, am conservat rezultatul”, a declarant la conferința de presă antrenorul lui FC Hunedoara, Aurel Șunda.
#În dimineața dinaintea jocului fotbaliștii lui FC Hunedoara s-au rugat la Catedrala Eroilor din centrul orașului (foto).
#La meci a asistat și foștii finanțatori ai FC Hunedoara, Cornel Ene și Ovidiu Luca.

FC Hunedoara 1 (0)
Ilie – Marcu, Bier, Mușuroia, Vodiță (cpt.) – R. Cristian (81 B. Steop), J. Vajda, Dimcea (62 Istinie), Jitaru (80 Trășcan), L. Todea – I. Radu (43 P. Păcurar).
Antrenor: Aurel Șunda.

FC Timișoara II 0 (0)
Iordache – Vucea, Dăruială, Dubei, Damian – Stancu, Ad. Popa (cap.), Szalkai, Petcuț (76 Szilaghi) – Boștină, Dobricean (54 Leagu).
Antrenor: Adrian Stoicov.

A marcat: Mușuroia (35).
Arbitru: Horia Ciucă (Alba Iulia). Asistenți: Mihai Jivan și Marius Alexa (ambii din Arad).
Stadion „Michael Klein”. Spectatori: 600.

Articol scris de Sami Tamaș.
Foto: Traian Manu (Glasul Hunedoarei) și Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

26 Mar. 2012, 12:48 Stiri
Pe aceeași temă