FC Hunedoara a reușit primul succes în actualul campionat, în deplasare, pe terenul echipei secunde a FC Timișoara, formată cu preponderență din jucători născuți între anii 1991 și ’93. În fața unei echipe care avea în componență nouă jucători sub 20 de ani!!! „alb-albaștrii” s-au chinuit aproape 80 de minute să înscrie golul izbăvirii.
Deși mingea a ricoșat în poartă din mănunchiul de jucători aflați în careul bănățenilor, autor al golului din minutul 78 a fost creditat căpitanul lui FC Hunedoara, Dănuț Bilia, executant al loviturii libere din lateral dreapta, care a precedat deschiderea scorului.
Șandor, afară din joc de două ori
Hunedoara a mai introdus mingea în poarta gazdelor de încă două ori, prin atacantul de 35 de ani Marcel Șandor, în minutele 26 și 55, însă ambele goluri au fost anulate pe motiv de ofsaid, de „centralul” Florin Mazilu din Satu Mare, la semnalizările celor doi asistenți ai săi.
FC Timișoara II, la care, la 24 de ani, Florin Sandu a fost „veteranul” echipei, a încheiat jocul cu juniori din 1994 și chiar ´95 în teren.
FC Timișoara II 0 (0)
Rusu – Belu, C. Toma, Zaluschi (cpt.), Sandu (46′ Damian, 75′ Coșovanu) – Silaghi, M. Stancu, Dobricean (46′ Fuchs), Szalkai – Velici (67′ D. Rotariu), Mucsi
Antrenor: Adrian Stoicov
FC Hunedoara 1 (0)
B. William – Bilia (cpt.), C. Crețu, Posteucă, Kelemen – P. Petrescu – P. Păcurar, Dimcea, T. Todea (73′ Moroșan), P. Păcurar – M. Șandor (62′ Șandru) – Fl. Negru (90+1 Bej)
Antrenor: Erik Lincar
A marcat: Bilia (78′)
Arbitru: Florin Mazilu (Satu Mare). Asistenți: Sergiu Albu (Oradea) și Vasile Costea (Satu Mare).
Teren „Știința”. Spectatori: 200.
Articol scris de Sami Tamaș