Unirea Bascov pregătește cu atenție returul barajului pentru promovarea în Liga a 3-a, echipa argeșeană antrenată de Alin Chița urmând a juca mâine, de la 17:30, pe terenul sintetic de la Bradu, cu FC Avrig, câștigătoarea Ligii a 4-a Sibiu.
În tur, la Avrig, a fost 1-0 pentru sibieni, după un meci controlat în totalitate de argeșeni, cărora însă le-a lipsit precizia în fața careului advers. În ciuda înfrângerii, principalul Unirii Bascov are încredere în echipa sa și așteaptă mâine o întoarcere a rezultatului din tur și implicit o promovare în Liga a 3-a.
„Am pierdut un meci pe care în mod normal nu aveam cum să îl pierdem. Am condus cap coadă partida, și cred că numai lipsa asta de a îndrăzni mai mult a făcut ca rezultatul să fie cel înregistrat. Adversarul nu a practicat un fotbal calitativ, și golul a fost luat pe o deviere… Repet, am condus jocul, dar nu am avut luciditate în fața porții”, a declarat Alin Chița pentru Curierul zilei.
Antrenorul argeșean crede că acum situația va fi alta și echipa sa va avea un prim avantaj numai prin faptul că joacă pe teren sintetic. Despre meciul retur, care va avea loc mâine seară, Chița ne-a spus: „Eu sunt convins că datele problemei se schimbă acum. Jucăm pe teren propriu, pe un teren sintetic pe care noi suntem obișnuiți. Prezența publicului în tribune va conta, iar pe calea aceasta, le cer argeșenilor să vină la meci, pentru că Unirea Bascov reprezintă județul Argeș la acest baraj și are nevoie de sprijin din tribune. Vrem să vină cât mai mulți spectatori la stadion, și eu sper ca, având acest ajutor al publicului, să ne îndeplinim obiectivul. Noi ne-am pregătit tot anul pe teren sintetic și pot spune că este diferență între un teren sintetic și unul de iarbă. Și este o diferență foarte mare, care se simÂte. Avantajul acesta îl puÂtem avea de partea noastră și trebuie acum să puÂnem presiune pe adversar. Trebuie să marcăm, sunt convins că băieții mei o vor face, dar totodată trebuie să avem mare atenție în apărare, să nu luăm gol. Atmosfera în lot este foarte bună, nu avem niciun accidentat, toți jucătorii sunt OK. Sperăm ca la ora jocului toți să fie montați pentru acest meci și să dovedească că nu întâmplător am obținut la finalul sezonului locul 1 în campionat, și ceea ce s-a întâmplat la Avrig a fost doar un accident. Așteptăm publicul să vină în număr cât mai mare, să fie inimos, să ne sprijine pe toată durata meciului, să fie lângă noi, iar la finală să ne bucurăm împreună. Am vorbit cu autoritățile locale și ce pot să spun este că dl primar și consilierii locali vor fi alături de noi, ca în tot anul, și împreună cu ei vom reuși să promovăm, pentru că e nevoie ca această echipă să fie în Liga a 3-a, Bascovul are nevoie de acest lucru și județul Argeș are totodată are nevoie”.
În meciul tur, FC Avrig a câștigat cu 1-0 prin golul marcat de Daniel Iancu, în minutul 74.
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)
Foto: SB Sport