Un punct. Prea puțin!

20 Nov. 2011, 11:58 Stiri
Un punct.** Prea puțin!

Jiul Petroșani rămâne neînvinsă de nouă etape în Liga a treia, dar rezultatul de egalitate, obținut, în penultima etapă, nu este tocmai pe placul conducerii, în ciuda faptului că obiectivul antrenorului Marin Tudorache era ca în ultimele două jocuri să obțină patru puncte din șase posibile.

Jiul s-a mulțumit și cu egalul după ce gazdele au fost cele care au deschis scorul în minutul 32. Atacantul Șerban a adus egalarea în minutul 47, dar managerul Jiului, George Borugă s-a arătat din nou nemulțumit având în vedere faptul că reșițenii au jucat în marea majoritate a timpului în 9 jucători de câmp.

„Eu unul nu am cum să fiu mulțumit cu un egal când noi vrem să promovăm. Echipa a jucat din nou slab, iar jucătorii cu pretenții au dezamăgit. Sincer nu aveam voie să nu câștigăm acest meci. Eu unul vroiam șase puncte din ultimele două partide și nu patru puncte. Suntem totuși Jiul Petroșani”, a declarat Borugă.

Din iarnă se anunță modificări masive la gruparea petroșeneană. Se lasă cu despărțiri, dar și cu întăriri pentru că spun oficialii returul este decisiv în ceea ce privește promovarea în Liga a II-a .

Ce tur pentru CS Vulcan!

Echipa de fotbal CS Vulcan a avut un tur de campionat fulminant la care nu visa nici cel mai microbist dintre microbiști. Vise mărețe la echipa prezidată de Neluțu Pantelimon. Ultima „ispravă” vulcăneană s-a lăsat, din nou, cu o victorie, de data aceasta, în deplasare, la Dacia Orăștie, unde gruparea din Vale s-a impus cu scorul de 4-1. 13 victorii și o singură înfrângere acesta este bilanțul care îi face pe cei din Vulcan să viseze la o promovare în Liga a III-a.

„Evoluția, din acest tur, ne spune că avem cele mai mari șanse la locul I. Suntem la 9 puncte de următoarea clasare și asta nu poate decât să ne bucure. Sunt foarte mulțumit de evoluția și atitudinea jucătorilor”, a declarat Pantelimon.

articol scris de Loredana Juglea

20 Nov. 2011, 11:58 Stiri
Pe aceeași temă