Județul Dâmbovița rămâne fără una dintre cele trei echipe pe care le avea în campionatul Ligii 3. Orașul Titu a spus adio fotbalului la nivel național după ce echipa ACS Urban nu a câștigat niciun punct în primele cinci etape ale noului sezon, dar nu asta ar fi fost problema, ci suspiciunile care planau asupra corectitudinii pierderii ultimelor jocuri, atât în privința jucătorilor, cât și a antrenorului principal Mihai Dinu.
Înfrângerea cu 0-8 din ultima etapă, cu Concordia Chiajna II, a declanșat o serie de acuzații chiar din partea conducerii clubului, aceștia luând mai apoi decizia de a retrage echipa din campionatul Ligii 2. Au făcut-o și după ce reprezentanții primăriei Titu au anunțat că nu vor mai susține prima echipă, deoarece aceasta a făcut de râs orașul. Activitatea clubului Urban Titu va continua însă prin echipa secundă, cea care activează în campionatului Ligii a 5-a Dâmbovița, și grupele de juniori.
„Am încercat să găsim cele mai bune soluții și toți fug de echipă după câte s-a auzit despre ea. Am vorbit și domnul primar și vom merge înainte cu echipa a doua a clubului și cu grupele de juniori. De prima echipa de la Liga a 3-a ne delimităm după ce a făcut orașul de râs. Suntem supărați cu toții, dar și încrezători că lucrurile se vor îndrepta. Vom discuta cu sponsorii echipei, agenții economici din orașul nostru pentru a susține în continuare echipele de juniori și pe Urban Titu II. Acestea ne dorim să meargă mai departe, iar a doua echipă să promoveze în cel mai scurt timp la Liga a 4-a. Cel mai important e să înființăm noi grupe de copii și juniori pentru a face un fel de academie. Trebuie să ne unim eforturile cu toții să facem treabă serioasă. Acum e momentul zero. De acum înainte vom crește copii din orașul nostru pentru a nu mai apela pe viitor la jucători din alte județe, care nu pot respecta pe nimeni. Vom avea discuții și cu liceele din oraș pentru posibilitatea înființării unor clase de fotbal. O să vedeți în câțiva ani că Titu va reveni în fotbalul național, acolo unde îi e locul. Dar, acest lucru se va întâmpla cu un fotbal curat și cu oameni profesioniști și care pun suflet. Echipa de Liga a 3-a a desființat-o niște fotbaliști care au venit la Titu să-și bată joc de un oraș întreg. Suntem supărați cu toții, dar și încrezători că lucrurile vor fi altfel de acum înainte. Mai mult, resursele clubului nu vor mai fi aruncate pe fereastră așa cum a fost până acum de cei care nu și-au dorit să facă performanță. Toate resursele vor fi îndreptate spre copiii și juniorii care muncesc din greu”, a declarat, pentru DBonline, Teodor Rădoi, viceprimarul orașului Titu, care a mai anunțat că la Urban s-a reziliat contractele cu toți jucătorii care au făcut parte din lotul de Liga 3, ca fel procedându-se și cu antrenorii.
Rămas fără Urban Titu, județul Dâmbovița mai are doar două echipe în Liga 3, pe Flacăra Moreni și FC Aninoasa, aceasta din urmă având un start de campionat la fel de prost, după primele cinci etape neavând niciun punct acumulat.
Vineri, de la ora 17:00, Urban Titu ar fi trebuit să întâlnească pe teren propriu pe SC Popești Leordeni, însă meciul nu va mai avea loc, deoarece clubul va fi retras din campionat. Rezultatele înregistrate până acum vor fi anulate, iar în fiecare etapă rămasă din acest sezon va sta câte o echipă.
În ultimele două sezoane, Urban Titu a retrogradat sportiv din Liga 3, însă a fost reprimită în campionat de FRF, deoarece nu a avut suficiente echipe să completeze cele cinci serii.