SC Popești Leordeni, echipa clasată pe locul 7 în Seria a 2-a din Liga 3 la finalul turului, a primit o veste bună în această iarnă. Ilfovenii și-au reluat antrenamentele și au dat de buldozere la stadion. Echipa din orașul situat la marginea București, în Sud-Est, va avea un teren sintetic pe care să se antreneze și chiar să joace.
Noul teren va fi însoțit de o instalație de noctură, de care se vor bucura juniorii clubului care învață dimineață la școală și au antrenamente după amiaza.
„E o veste pe care o așteptam de când am venit la conducerea acestui club. Estimăm că va fi gata în trei luni. Astfel, vor fi îmbunătățite condițiile de antrenament. Va avea nocturnă și va fi un sprijin pentru antrenamentele de după amiază ale juniorilor. Așa, sperăm să atragem și alți copii să se alăture celui mai iubit sport din lume. Se va stabili un program de folosință. Normal că vor avea prioritate grupele de copii, dar vor avea acces și locuitorii orașului”, a declarat Vasile Boiangiu, pentru ProSport.
10 amicale pentru SC Popești Popești
SC Popești Leordeni iernează pe locul 7 în seria de Liga 3 din care face parte și se pregătește intens pentru returul campionatului. Ilfovenii și-au stabilit zece amicale pentru această perioadă de pregătire.
De asemenea, ilfovenii vor să protejeze terenul de iarbă pe care joacă meciurile oficiale și se antrenează pe stadionul din comuna Berceni, iar partidele de verificare le dispută pe terenuri din București sau din jurul Capitalei.
Cu Progresul Spartac au jucat deja și au pierdut, scor 1-2, urmând să întâlnească CS Mioveni (Liga 2), CS Afumați (Liga 3), Sport Team (republicani), CS Balotești (Liga 3), Bucharest United (Liga 4), Sporting Roșiori (Liga 3), Rapid II (Liga 4), Flacăra Moreni (Liga 3) și Metalul Plopeni (Liga 4).
„Am programat și amicale mai ușoare pentru a testa o serie de juniori aflați în probe. Săptămâna viitoare vom defini cu siguranță lotul cu care vom aborda a doua parte a campionatului”, a spus Vasile Boiangiu.
În ceea ce privește lotul pe care antrenorul Sorin Colceag îl are la dispoziție, SC Popești Leordeni a bifat două transferuri și, implicit, două reveniri: Marin Andrei Luca (atacant, 26 de ani) și Toma Vincene (fundaș, 29 de ani).
Articol scris de Andreea VISU