FC Hunedoara mărșăluiește în campionat! Trupa lui Marius Opric a bifat sâmbătă a șasea victorie la rând și se menține în fruntea clasamentului la 7 puncte distanță de ocupanta locului secund.
Ultimul meci al etapei a șaptea a fost și cel mai așteptat. Interesul suporterilor nu a fost stârnit doar de faptul că jocul a fost programat în coada rundei ci mai ales pentru că urma să vadă la lucru pe două dintre fruntașele Seriei: liderul neînvins, FC Hunedoara și FC Oșorhei.
Iar jocul și-a respectat statutul de derby, fie el și de conjunctură. Deși a fost dominată categoric de gazde care, pe lângă golul marcat de Pepenar în minutul 19 – șut din 3 metri, din alunecare – au mai trimis de alte două ori mingea în barele porții apărate de Sălăjean prin Dosan (15 – șut de la 35 de metri în transversal!) și Pepenar (22), prima repriză s-a încheiat la egalitate.
Bihoreanul Andrei Magda a stabilit scorul primei părți cu un șut pe jos, la colțul scurt de la 17 metri (44).
Jocul a continuat să fie echilibrat până spre final. Iar egalitatea de pe tabelă a fost frântă de jucătorii hunedoreni intrați în joc pe parcurs. La 20 de minute după ce au fost introduși în teren Ionuț Radu și Raul Lintaru au lucrat împreună la golul victoriei: Radu a centrat de pe stânga iar din 8 metri Lintaru a pus latul în mingea care înainte să intre în plasă a lovit bara transversală (78). Scor final, 2-1.
INBOX
#Jucătorii lui FC Hunedoara au evoluat într-un echipament complet nou marca Errea – tricouri albe cu dungi subțiri de culoare albastru și șort negru.
#Emblema Clubului Sportiv FC Hunedoara de pe tricourile fotbaliștilor – Castelul Corvinilor – a fost înlocuită cu sigla firmei patronată de principalul finanțator al grupării, Alina State – o găină cu creastă și gușă roșie.
#Înlocuit în minutul 58 cu Lintaru, mijlocașul Andrei Făgărășanu a părăsit terenul nervos iar în drum spre vestiar a vociferat în continuu.
#La final antrenorul lui FC Oșorhei, Cosmin Bodea a recunoscut superioritatea lui FC Hunedoara. „Victoria gazdelor și locul ocupat în clasament sunt conform realități din teren însă până la finalul campionatului mai este foarte mult și se poate întâmpla multe”, a spus Bodea.
FC Hunedoara 2 (1)
Dragotă – Dosan, Ambruș, Cuciula, B. Roiu – J. Vajda (cpt;), Găceanu (90 Vișan), R. Cristian, Făgărășanu (58 Lintaru), Pepenar (82 Zdrîncu) – D. Suciu (58 I. Radu).
Antrenor: Marius Opric.
FC Oșorhei 1 (1)
Sălăjean – Fițero, Pintea, Nistor, Taut – Andrei Magda (85 Pereț), S. Pop, Briciu (35 S. Ban), Galea (83 Olariu) – Lukacs, Lupașcu(cpt;).
Antrenor: Cosmin Bodea.
Au marcat: Pepenar (19), Lintaru (78)/Magda (44).
Arbitru: Eduard Constantin (Craiova). Asistenți: Ionel Drulă (Tr. Severin) și Cristian Nicula (Craiova).
Stadion: „Michael Klein”. Spectatori: 800.
Articol scris de Sami Tamaș
Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)