Elevii lui Cristian Negru au evoluat curajos și au reușit o victorie frumoasă la debutul în Liga 3, în fața a peste 1000 de spectatori. Iulian Urâtu a fost omul zilei, cu două goluri absolut fabuloase. Micuțul mijlocaș de bandă al Sportingului, care a prins în ultima clipă locul de titular în echipă, a deschis scorul cu un șut superb de la 25 de metri (9), care s-a oprit sub bară, apoi a dublat avantajul cu un gol identic, de la o distanță și mai mare (42). La ambele reușite, portarul argeșenilor a rămas fără reacție, execuțiile lui Urâtu fiind aproape perfecte. Între aceste două goluri, Sporting a mai avut o șansă importantă de gol prin Priescu, dar și piteștenii au avut o bară și un gol anulat la Marian Popescu pentru ofsaid (40).
În repriza secundă tot Sporting a fost echipa mai curajoasă. Urâtu a făcut din nou vraiște apărarea argeșenilor la o acțiune individuală, dar șutul său a ocolit poarta lui Vlăsceanu (53). Până la urmă a picat și golul trei. În urma unui corner, Floricel a trimis în transversală, mingea a revenit în teren, iar Marian Dicu din câțiva metri a împins-o în poartă, astfel că meciul era jucat (70).
Ultimul cuvânt l-a avut Viorel Bocănete, care a punctat pentru 4-0 în minutul 78, după ce a trimis pe sub portar o minge venită de la Ciubuc. Etapa viitoare, roșiorenii se vor deplasa la Chiajna, unde se vor duela cu Concordia II, în runda a II-a a Ligii 3 de fotbal.
SPORTING ROȘIORI – ARGEȘUL PITEȘTI 4-0
I. Urâtu (9, 42), M. Dicu (70), V. Bocănete (78)
Sporting Roșiori: Butoi – Vișan, Moșteanu, Floricel, Dicu, Lătea, Rada, Vâlcică, Urâtu, Bâră, Priescu.
Au mai intrat: Ciubuc, Bocănete, Mohora și Boerică
Argeșul Pitești: Vlăsceanu – Ghiță, Marincău, Delcea, Dumitrache, Marcu, Naciu, Al. Neagu, M. Popescu, Albu, Dalu.
Sursa: Teresport
Știai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului din ligile inferioare?