Cu toate că erau perspective frumoase la Sporting Liești, formație aflată în cel de-al treilea eșalon, șansele ca echipa să continue în Liga a III-a sunt foarte mici. Problemele financiare și-au spus cuvântul și se va renunța la toți jucătorii din lot. Conducerea gălățenilor i-a propus antrenorului Doru Buciumeanu să-și continue activitatea cu juniorii de 16-17 ani.
„Este adevărat că sunt probleme cu banii. Mi s-a comunicat din partea conducerii că nu se mai poate continua cu acest lot de jucători. Apoi, mi s-a propus să antrenez juniori de 16-17 ani până la sfârșitul sezonului, dar nu am cum să accept”, ne-a declarat Doru Buciumeanu, antrenorul celor de la Sporting Liești.
La Liești, Buciumeanu întocmise o echipă frumoasă (formată din jucători tineri gălățeni), care a reușit să promoveze sezonul trecut din liga a patra gălățeană cu maximum de puncte. În actualul sezon al Ligii a III-a echipa din Liești s-a descurcat onorabil, fiind în cărți pentru salvarea de la retrogradare, deși face parte din cea mai puternică serie a celui de-al treilea eșalon. Ba mai mult, Sporting a reușit cel mai mare scor din actuala ediție a Cupei României, 21-0 cu FCM Bacău.
Sursa: Viața liberă