Vicepreședintele Consiliului Director al Fotbal Club Hunedoara, Gelu Simoc (foto, 74 ani), crede că „negru-albaștri” nu au cum să rateze promovarea în Liga a II-a la finalul actualului campionat. Oficialul hunedorean îi ridică în slăvi pe jucători, antrenor și finanțator pentru turul de campionat aproape perfect făcut și face o reverență în fața Consiliului Local și al Primăriei Hunedoara pentru sprijinul, susținerea și încrederea acordată echipei. La final de 2012 în care și-a văzut un vis împlinit Simoc și-a pus o dorință fotbalistică pentru anul care va urma și despre care crede că va fi al FC Hunedoara.
În linie dreaptă spre Liga 2
– Domnule Simoc cum a fost anul 2012 pentru FC Hunedoara?
– A fost cel mai bun an din istoria clubului în ciuda faptului că în prima parte care a coincis cu finalul campionatului trecut echipa nu și-a îndeplinit obiectivul, iar clubul s-a confruntat cu unele probleme financiare. Dar totul este bine când se termină cu bine. Iar acum FC Hunedoara se află pe un drum bun la capătul căruia va face pasul în Liga 2! Vara viitoare vom sărbătorii promovarea.
– Păreți foarte sigur că FC Hunedoara va încheia sezonul actual pe primul loc.
– Am și argumente în acest sens. Rezultatele și jocul echipei din turul campionatului pe care l-au încheiat pe primul loc la 7 puncte de următoarea clasată îmi dau încredere că FC Hunedoara va câștiga Seria a V-a! Însă, cred că returul va fi unul greu cu deplasări dificile.
Echipă autohtonă
– Care este cea mai mare realizare a anului la FC Hunedoara?
– Sunt două! În primul rând că am convins-o pe domnișoara Alina State să investească la Hunedoara iar mai apoi că împreună am reușit să formăm un lot compus sută la sută doar din jucători hunedoreni, un deziderat mai vechi al meu: „O echipă de hunedoreni pentru Hunedoara”.
– Apropo, cum e să aveți șef o femeie?
– Niciodată nu am bănuit că Alina State este un conducător atât de iscusit. Este un om de cuvânt și știe foarte bine să își apropie oamenii din jurul ei. Nu numai că a făcut ce a promis, dar a achitat și datoriile făcute de alții, totul pentru binele echipei.
– Alina State este singurul finanțator al FC Hunedoara?
– Nu. Clubul se bucură și de susținerea edililor orașului. Primarul Viorel Arion și viceprimarul Dan Bobouțanu împreună cu Consiliul Local Hunedoara sunt alături de echipă, deși bugetul orașului este limitat. Cu toții sunt interesați de progresul echipei, vor să redea fotbalul Hunedoarei.
Vis de iarnă
– Veți face transferuri de jucători în pauza de iarnă? Veți întări lotul?
– Nu cred că este cazul. Avem un lot de jucători numeric și valoric echilibrat. Avem jucători foarte buni care încă nu au reușit să prindă lotul în tur. Trășcan și Răzvan Muntean sunt doar două exemple.
– Care este cea mai mare dorință pentru 2013 legată de fotbal?
– Aș vrea ca antrenorul Marius Opric să găsească pentru FC Hunedoara cea mai bună formulă de echipă, una care în cel mai mult timp să devină redutabilă și de neînvins care să umple stadionul cu spectatori ca pe vremuri.
„Marius Opric este un antrenor tânăr și de perspectivă care la Hunedoara are mediul propice să facă performanță”
Gelu Simoc, vicepreședinte FC Hunedoara
„Ar fi ideal dacă și alți oameni de afaceri din oraș ar veni alături de echipă. În Liga 2 va fi altceva, va fi mai greu însă împreună am fi mai puternici”
Gelu Simoc, vicepreședinte FC Hunedoara
„Returul se anunță a fi unul greu dar cu o pregătire bună de iarnă nu cred că vom avea probleme”
Gelu Simoc, vicepreședinte FC Hunedoara
1 este locul pe care a încheiat turul FC Hunedoara
15 ianuarie este data la care se va reuni lotul FC Hunedoara
2009 este anul în care s-a înființat FC Hunedoara
Articol scris de Sami Tamaș