Silviu Dumitrescu: „La forma pe care o arată Dinamo, avem șanse reale de calificare!”

Marius ANGHEL 08 Oct. 2013, 13:10 Stiri
Silviu Dumitrescu:**

Antrenorii și jucătorii Chindiei au aflat în autocar, în drum spre Reghin, numele adversarului din optimile Cupei României. Silviu Dumitrescu, Sică Bârdeș &co au primit cu speranțe vestea că vor întâlni Dinamo în următoarea fază a competiției.

Liga2.ro a stat de vorbă cu tehnicienii Chindiei la câteva minute după tragerea la sorți de la Casa Fotbalului. Oamenii cu care Târgoviștea vrea să revină în Liga a II-a spun că echipa noastră a nimerit un adversar accesibil în optimi. „E important că am evitat Steaua și Petrolul. La forma pe care o arată Dinamo în campionat, cred că avem șanse reale. Nu sunt mari, dar ni le jucăm și sperăm într-o figură frumoasă. Jucătorii s-au bucurat, în primă fază, dar au realizat apoi că va fi greu. Ar fi extraordinar pentru publicul târgoviștean ca meciul să se joace aici, pe Eugen Popescu”, a declarat Silviu Dumitrescu, antrenorul cu care Chindia a reușit ultima promovare în Liga I, în urmă cu 17 ani.

Bârdeș: „Am avut noroc!”

Secundul Chindiei, fosta glorie a fotbalului dâmbovițean Sică Bârdeș, e și mai optimist decât „principalul” Dumitrescu: „Am avut noroc, e un adversar ok. În doi-trei ani ar trebui să jucăm cu ei și în campionat, în Liga I”.

Târgoviște, Titu sau Ștefan cel Mare

Data și ora la care se va juca meciul Chindiei cu Dinamo nu au fost încă stabilite. Dacă postul de televiziune care deține drepturile pentru Cupa României va programa jocul în nocturnă, singura variantă din județ pentru Chindia, în calitate de club organizator, este stadionul din Titu. Dacă nu se va juca pe Orășenesc, Chindia se va deplasa în Ștefan cel Mare, în fief-ul lui Dinamo.

În sfârșit, cazul cel mai optimist pentru suporterii târgovișteni ar fi ca partida să se joace marți sau miercuri de la ora 14.00 (cel mai probabil marți, atâta vreme cât Chindia joacă vineri la Câmpina), pe Eugen Popescu. Organizatorii au anunțat deja, prin vocea președintelui Mugur Porumbacu, faptul că intrarea spectatorilor va fi liberă dacă jocul va avea loc lângă Turn.

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Marius TUDOR

Marius ANGHEL 08 Oct. 2013, 13:10 Stiri
Pe aceeași temă