Elevii pregătiți de Cornel Mihart au învins cu 6-1 o echipă
improvizată, care a evoluat cu portarul de rezervă Alexandru Vișanu
pe postul de mijlocaș stânga! De altfel, colaborarea pe care Triumf
Bîrca o stabilise cu clubul din Calafat pare să se fi încheiat
prematur. O parte a foștilor fotbaliști de la CS Dunărea n-au mai
făcut deplasarea la Tr. Severin, după ce etapa trecută jucaseră în
partida cu Jiul Rovinari (0-0).
Fără antrenorul Sorinel Pătrașcu pe bancă, Triumf Bîrca a fost
condusă de pe margine de patronul Sorin Croitoru, trecut maseur pe
foaia de joc, însă fotbaliștii săi n-au reușit să facă față
severinenilor. Hat-trick-ul căpitanului Milan Mitic și reușitele
lui Marius Voicu, Nicușor Neacșu și Amet Ferdin au dus scorul la un
previzibil 6-0.
Pe finalul partidei, veteranul Alin Luță a marcat golul de
onoare al oaspeților, umbră palidă a echipei din sezonul trecut.
Prin acest succes scontat, sârbul Mitic a ajuns golgheterul seriei,
cu opt reușite, iar FC Drobeta s-a apropiat la două puncte de
primul loc și continuă să spere în promovare.
„Sunt mulțumit și de joc și de rezultat. Aveam
nevoie de acest meci, pentru a ne descătușa. Din păcate,
fotbaliștii noștri au înțeles cam târziu ce trebuie să jucăm. Mai
avem un singur meci de disputat din acest tur și avem nevoie de
victorie la Motru”, a spus Cornel Mihart.
Cu modesta Triumf Bîrca, antrenorul severinean a operat unele
modificări în formula de start și pasența i-a ieșit:
„Am încercat să dăm o notă de seriozitate. Sper ca
jucătorii care au unele probleme de comportament să realizeze că
fotbalul s-a schimbat. Are o altă dinamică și numai dacă te
pregătești și ești serios, poți să joci”.
Nocturna,
admirată în timpul meciului
Partida de la malul Dunării s-a mai remarcat și prin debutul în
Liga a III-a a mijlocașului de 17 ani Andrei Mănescu. La meci au
asistat doar 200 de spectatori, de altfel cea mai scăzută asistență
din acest tur. Aceștia au putut admira noua instalație de nocturnă
de la Stadionul „Municipal”. Deși doar trei stâlpi au fost
ridicați, pe parcursul meciul s-au aprins câteva becuri, în timp ce
se efectuau unele probe.
FC Drobeta Turnu Severin – Triumf Bîrca 6-1
Milan Mitic (’27, ’42, ’75), Marius Voicu (’47), Nicușor Neacșu
(’52), Amet Ferdin (’82) / Alin Luță (’89)
Stadion „Municipal”, Dr. Tr. Severin, spectatori 200
Drobeta (4-2-3-1): L. Cioloca – A. Ferdin, I.
Dăniță, A. Dicu, N. Neacșu – M. Voicu (’83 N. Poenaru), M. Mitic
(cpt), L. Opriceană – C. Crișan (’64 A. Ștefan), L. Preda (’71 C.
Bălmău) – M. Milosavljevic (’83 A. Mănescu)
Antrenor: Cornel Mihart
Triumf Bîrca (4-5-1): I. Șoșa – Ș. Telea, C.
Staicu, O. Relea (cpt), C. Răduț – M. Badea, M. Cioboiu (’46 M.
Mihalache), B. Chirea, A. Mehedințu, A. Vișanu – A. Luță
Antrenor: Sorinel Pătrașcu
Arbitri: Dorin Voina (Reșița) – Andrei Călușeru
(Reșița) și Cosmin Paraschivescu (Caransebeș)
Etapa a XIV-a
Ghecon Lăpușata – Minerul Mătăsari 0-4 (0-1)
Dunărea Turnu Măgurele – Prometeu Craiova 0-3 (0-1)
Jiul Rovinari – Minerul Motru 1-0 (0-0)
FC Drobeta – Triumf Bîrca 6-1 (2-0)
FC Caracal – Oltchim Râmnicu Vâlcea 1-0 (0-0)
CS Vișina Nouă – CS Pandurii II Tîrgu-Jiu 2-0 (0-0)
CSM Slatina și FC Piatra Olt au stat
Clasament
1. CSM Slatina 12 8 1 3 18-9 25 +10
2. Jiul Rovinari 12 7 4 1 14-5 25 +10
3. FC Drobeta 12 6 5 1 23-10 23 -1
4. Minerul Mătăsari 12 7 2 3 21-11 23 +5
5. FC Caracal 13 5 5 3 23-13 20 -4
6. Pandurii II 12 6 2 4 17-13 20 +2
7. Minerul Motru 12 6 1 5 17-17 19 +1
8.FC Piatra Olt 12 5 2 5 19-15 17 -1
9.CS Vișina Nouă 12 4 2 6 11-14 14 -7
10. Oltchim Vâlcea 12 4 2 6 12-16 14 -4
11. Ghecon Lăpușata 13 3 3 7 12-15 12 -9
12.Prometeu Craiova 12 4 0 8 15-23 12 -6
13.Turnu Măgurele 12 3 2 7 11-18 11 -7
14.Triumf Bîrca 12 1 1 10 15-47 4 -14
articol și foto de Mircea
Oglindoiu