Restructurare la Ștefănești!

Mihai Andries 07 Jun. 2013, 18:39 Stiri
Restructurare la Ștefănești!

CS Ștefănești a încheiat returul fără „glorie”, după ce, la începutul lui 2013, părea că se poate lupta pentru a amenința supremația Berceniului.  Finalul de sezon a adus însă restructurarea lotului, campionatul viitor anunțându-se unul în care se va încerca reconstrucția clubului.

De la Ștefănești, cei doi juniori de perspectivă, internaționali la categoriile lor de vârstă, pe care Florian Walter i-a adus la Ploiești, acum un an, Raul Crișan și Roland Niczuly, au făcut, deja, „cale întoarsă” spre Cluj, acolo unde fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Petrolul redevine acționar principal, pe 20 iunie!

Niczuly și Crișan au venit la Ploiești acum un an, primul jucând la juniori, în tur, apoi la Ștefănești, în timp ce fundașul central născut în 1996 – Crișan a jucat pentru Conpet, în tur, apoi a urmat același „traseu” – împrumut la Ștefănești, unde se vorbea, la un moment dat, de implicarea lui Florian Walter.

Acum, de la echipa ilfoveană nu au plecat numai cei doi jucători mai sus menționați ci și alți fotbaliști, printre care Mihai Tudor (ex-Petrolul) și Augustin Voinea (ex-Conpet și Fortuna). Voinea și Tudor au fost oameni de bază la gruparea din Ștefănești, care, se pare însă că nu-și va mai permite să plătească salarii la nivelul din sezonul recent încheiat. Astfel, în acest moment, doar 6 jucători – Manciu, Oprea (portari), Anton, Oșca, Marinescu și Nechita (jucători de câmp) au acceptat să rămână în noile condiții financiare.

Augustin Voinea spune că: „am avut un an bun, fotbalistic, la Ștefănești, am jucat în aproape toate meciurile, am dat și 6 goluri, iar faptul că am terminat la doar un punct de locul 2, arată că echipa a avut un parcurs bun. Desigur, toți ne doream să ne putem implica în lupta pentru promovare, dar nu a fost să fie. Sper ca Ștefăneștiul să continue la același nivel, cât despre mine, am început discuțiile pentru a-mi găsi un nou angajament, inclusiv cu două echipe de eșalon secund”.

 

Articol de Marian DIMA

Mihai Andries 07 Jun. 2013, 18:39 Stiri
Pe aceeași temă