Oaspeții din Târgoviște au început
mai bine jocul de la Filipești și au dat senzația că pot amenința
poartă lui Zimbroianu, titularizat după evadarea lui Bogdan
Rădulescu. Au fost câteva șuturi de la distanță și o ocazie bună a
lui Dragnea, în minutul 21, însă, treptat, prahovenii au echilibrat
jocul și au replicat prin șuturile de la distanță expediate de
Iacob și Bridinel.
Când toată lumea se pregătea de
pauză, după o primă repriză fără fotbal, Nae a insistat la o minge
greșită de Gâldău, portarul Bârboiu, ieșit la 25 de metri, a
încercat să-l blocheze, dar nu a făcut decât să-i așeze mingea lui
Negoței, care a lobat spectaculos în poarta goală.
Intrați cu avantaj la cabine,
prahovenii au jucat perfect cartea contraatacului în partea secundă
și au făcut țăndări defensiva dâmbovițeană, scorul putând fi mult
mai mare. În minutul 79, Negoței a realizat dubla, după o pasă
ideală primită de la Vali Iacob, pentru ca în minutul 86 Iacob să
finalizeze spectaculos, cu o scărița, după o păsa perfectă primită
de la Bociu.
În afară celor două goluri marcate
în a doua repriză, cei de la AFC Filipeștii de Pădure au mai ratat
de trei ori în situații de unu la unu cu portarul advers, prin Nae,
Bridinel și Bociu. A fost doar 3-0 după un meci care a început
penibil, dar care a avut o parte secundă electrizantă.
De remarcat că, deși pe foaia de
joc a fost trecut ca antrenor al oaspeților Haralambie Becheanu,
echipă din Târgoviște a fost dirijată de pe banca tehnică de Ion
Constantin. De partea cealaltă, gazdele nu au avut un portar de
rezervă în raportul de joc, Zimbroianu fiind, deocamdată, singurul
portar al celor din Filipești.
A fost, în cele din urmă, o
victorie concludentă a prahovenilor, absolut necesară pentru echipa
gazdă în tentativa ei de a se menține pe locurile fruntașe. Când
relațiile de joc ale fotbaliștilor de la AFC Filipești se vor lega,
gruparea antrenată de Mihalache va deveni, cu adevărat, o formație
cu pretenții în această serie.
Amenințat cu
suspendarea
Plecarea intempestivă de la AFC Filipești a portarului Bogdan
Rădulescu nu va rămâne fără urmări pentru jucător. Daniel Chirița,
jucător și oficial al grupării din Filipești, a declarat:
„Rădulescu avea salariul primit, în avans, pe două
luni, și plecarea sa ne-a creat mari probleme, petrecându-se
înaintea unui meci foarte important, ceea ce ridică semne de
întrebare. Rădulescu nu a procedat corect”. Portarul
va fi suspendat de către club, cel puțin până la iarnă.
AFC Filipeștii de Pădure – FCM
Târgoviște 3-0 (1-0)
Stadion: Dițești; Spectatori: 150;
Au marcat: Negoței 43,79, Iacob 86
Arbitri: Zoltan Erdei (Slatina) Alex Midvichi
(Tulcea), Genin Mendivuap (Constanța)
Avertismente: Bociu 58, Negoței 66, Micu 75/ Filip
37, Boroș 52
Jucătorul meciului: Negoței
AFC Filipeștii de
Pădure: Zimbroianu – Stârpici, Onuț, Chirița, Stan
(60 – Năescu) – Micu – Negoței (81- Cosmin Radu), Bociu, Iacob,
Bridinel ( 80- Anania) – Nae (87- Nicolae Cantemir)
Antrenor: Dragoș Mihalache
FCM Târgoviște:
Bărboiu – Zidăroiu, Dinu, Gâldău, Filip – B. Popescu, Boros –
Săndulescu (87- Negoescu), Anton, Cerchez ( 73- Zgambău) –
Dragnea
Antrenor: Haralambie Becheanu
Sursa: ziarulprahova.ro