„Remanierea” începe la finalul campionatului

Publicat: 01 Jun. 2010, 18:24 Actualizat: 01 Jun. 2010, 19:49 Stiri
„Remanierea” începe la  finalul campionatului

După un parcurs excelent în sezonul
2009-2010 al ligii a treia la fotbal, echipa de fotbal FC Panciu se
va despărți la finalul campionatului de o parte din jucătorii care
au avut evoluții nesatisfăcătoare în acest sezon. Președintele
executiv al clubului „dintre vii”, Florin Stoica a declarat că
imediat după ultima etapă mai mulți jucători vor fi „puși pe
liber”, iar lotul păncenilor va fi completat de alți fotbaliști
care „vor să facă performanță”.

În acest moment, FC Panciu se află
pe locul doi în seria I, iar obiectivul echipei este o clasare cât
mai bună. „Până în acest moment, FC Panciu a dovedit că
își merită numele de echipa-fanion a județului. S-au investit bani
în echipă, jucătorii s-au pregătit și au avut evoluții bune, iar
locul pe care îl ocupăm demonstrează că FC Panciu este un club
serios și se lucrează în mod profesionist. După ultima etapă, vom
avea o ședință, în care vom analiza bunele și relele din acest
campionat. Câțiva jucători care nu au confirmat vor fi puși pe
liber, iar lotul va fi completat cu jucători tineri, dornici de
afirmare și care vor să facă performanță”
, ne-a
declarat președintele executiv al păncenilor, Florin Stoica. Vineri
(4 iunie, de la ora 18.00), FC Panciu va evolua pentru ultima oară
în fața suporterilor proprii, în confruntarea de acasă pe care o
vor susține împotriva formației Sporting II Vaslui.

Burgă vrea să vadă
condițiile

Vasile Burgă, tehnicianul principal
al FC Panciu a declarat că nu a semnat niciun act oficial cu
gruparea „dintre vii” și va decide dacă va continua colaborarea cu
formația pănceană abia la finele sezonului.

„În urma unei
întrevederi pe care am avut-o cu președintele formației, Florin
Stoica, am căzut de comun acord să ajut echipa până la finalul
sezonului. Nu am semnat nimic cu FC Panciu, și, dacă o voi face,
acest lucru se va întâmpla abia la finalul returului. Ne vom așeza
la masa tratativelor și vreau să văd ce condiții va avea echipa din
Panciu în sezonul următor”
, a spus Vasile Burgă.

Acesta a asistat la mai multe
meciuri pe care echipele din liga a patra vrânceană le-au disputat
în ultima perioadă, în dorința de a descoperi jucători
valoroși.

Articol scris de George
DUMITRU

Publicat: 01 Jun. 2010, 18:24 Actualizat: 01 Jun. 2010, 19:49 Stiri
Pe aceeași temă