Recașul vroia loc în Liga 2! „Nu mai sunt șanse în urma manevrelor”

Publicat: 09 Jul. 2011, 16:54 Actualizat: 09 Jul. 2011, 16:55 Stiri

Clasați pe locul 2 în C5, timișenii din „Orășelul vinului” au
sperat în această vară că vor primi un loc în eșalonul secund și au
depus o cerere în acest sens. Hotărârile de ieri ale FRF-ului au
scăzut însă șansele aproape de zero.

„Eu zic că nu mai sunt
șanse în urma acestor manevre. Nu se știe nici unde vor juca Poli
sau Craiova. La noi se dă credit retrogradatelor. Noi ne vedem de
treaba noastră și sper să promovăm pe teren”
, a
declarat Ioan Miculaș (foto), președintele lui ACS Recaș.

Comitetul Executiv al FRF a hotărât ieri printre altele ca în cazul
unei noi retrageri din Seria a II-a locul liber să fie ocupat de
proaspăta retrogradată ACU Arad. La rândul său, clubul studențesc
nu poate susține în acest moment activitatea echipei în eșalonul
secund.

Schimb de portari

În altă ordine de idei „alb-verzii” se vor reuni luni pentru noul
sezon. Timișenii au pierdut doi portari în această vară. „Pepu”
Țurcaș a ales să joace la Giarmata, de unde a venit în schimb D.
Constantinescu pe același post, iar Indreica a ales să plece în
Germania. Țară în care pleacă la muncă și fundașul Situwe. Un caz
special îl reprezintă cel al lui Novacovici, el merge în
străinătate cu bursă de studii.

La capitolul veniri se mai numără Mânecan (tot Giarmata) și Enciu,
acesta din urmă revenind de la ACU Arad, club ce l-a dorit în
continuare. „Vom mai semna luni cu un portar și un
fundaș central, suntem în discuții avansate cu ei”
, a
adăugat Miculaș.

Cantonament în
Serbia

Primul test al Recașului va avea loc sâmbătă cu concitadina FC
Bazoș. Peste o săptămână de la reunire, recășenii vor pleca într-un
cantonament centralizat în Serbia. Acesta va avea loc la Vârșeț, în
locația unde s-a pregătit și UTA lui Marius Lăcătuș în urmă cu
patru ani. La întoarcere, după data de 28 iulie, timișenii vor juca
amicale inclusiv cu „Bătrâna Doamnă” dar și cu Gloria Arad.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

Publicat: 09 Jul. 2011, 16:54 Actualizat: 09 Jul. 2011, 16:55 Stiri
Pe aceeași temă