Răpuși în șapte minute

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 12:42 Stiri
Răpuși în șapte minute

Echipa AFC Filipeștii de Pădure a pierdut la scor jocul cu
formația Chindia Târgoviște, 0-4, într-o partidă în care antrenorul
prahovenilor, Dragoș Mihalache, s-a confruntat cu două probleme
importante de efectiv. Astfel, din lotul celor de la Filipești au
lipsit cei mai experimentați jucători ai echipei, fundașii Daniel
Chiriță și Bogdan Onuț. Ambii nu și-au putut ajuta coechipierii,
fiind suspendați pentru întâlnirea cu trupa condusă de Gică Popescu
și Ion Crăciunescu.

În aceste condiții, misiunea gazdelor a fost mai facilă,
localnicii rezolvând meciul în doar șapte minute, prin golurile
marcate de Ionuț Stelian Radu (minutul 23 și 25) și George Cristian
Cherchez (30). Până atunci, la scorul de 0-0, Filipeștiul a avut
șansa sa de a marca, dar atacantul Decebal Nae a întârziat să
șuteze spre poarta gazdelor, fiind deposedat de un adversar, deși
la un moment dat se afla în poziție de unu-unu cu apărătorul
buturilor adverse. Degeaba tehnicianul Dragoș Mihalache a încercat
diverse permutări în formula de start, pentru ca până la final tot
localnicii au mai marcat o dată, Cherchez (68) reușind, la rândul
său, „dubla”.

În jocul de la Târgoviște, AFC Filipești a arătat astfel:
Răchită – Ene, Ionescu, Brebenel (46 C. Nicolae), L. Radu (26
Dumitru) – Al. Chiriță (70 Băcioiu), Bociu, Micu, Bridinel, Negotei
– Nae.

În urma acestui meci, AFC Filipeștii de Pădure a ajuns la cea
de-a treia înfrângere consecutivă, după ce a avut opt jocuri la
rând în care nu a pierdut. Urmează disputa cu Girom Albota, iar
pentru prahoveni partida de vineri reprezintă un bun prilej de a
mai bifa alte trei puncte în clasament și de a se menține pe
ultimul loc al podiumului de premiere.

Sursa: Ziarul
Prahova

Foto: Vlad
Chirea

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 12:42 Stiri
Pe aceeași temă