Promovare la a treia încercare! Unirea Bascov a urcat în Liga 3 după ce a câștigat ambele manșe ale barajului contra campioanei din Olt

Marius ANGHEL 25 Jun. 2018, 14:09 Stiri

În sezonul viitor, județul Argeș va avea încă o echipă de fotbal în eșalonul trei al fotbalului românesc. Unirea Bascov, campioana Ligii a 4-a a câștigat barajul pentru promovarea în Liga a 3-a după ce s-a impus cu 1-0 în manșa retur disputată pe terenul Vediței Colonești, campioana județului Olt. În partida din tur, disputată pe stadionul Orășenesc din Mioveni, echipa pregătită de Adrian Dulcea reușise să se impună cu 2-1. Astfel, argeșenii au făcut pasul în acest eșalon fotbalist cu o dublă victorie. Unicul gol al partidei de la Colonești a fost marcat de către Robert Taudor cu cinci minute înainte de finalul primei reprize.

După o jumătate de oră de joc anostă, în care ocaziile de gol au lipsit cu desăvârșire, bascovenii au profitat de o indecizie în careu a lui Delcea, iar Taudor a reușit să deschidă scorul cu un șut din câțiva metri. Oltenii au încercat să restabilească egalitatea până la pauză, însă foarfeca lui Robert Stancu a fost reținută de portarul Adrian Tănase.

În cel de-al doilea mitan, Vedița Colonești a alergat după egalare și a crescut presiunea pusă pe formația argeșeană. Robert Stancu, Cincă și Gălan au irosit cele mai mari ocazii ale oltenilor, însă de fiecare dată fie portarul Bascovului a fost la post, fie șuturile acestora nu și-au atins ținta.

Victoria argeșenilor este una absolut meritată, Unirea Bascov reușind promovarea în Liga a 3-a din a treia încercare. Ultimul fluier al centralului partidei a declanșat fiesta în tabăra argeșeană. Jucătorii, antrenorii și conducătorii au făcut hora bucuriei pe teren, în aplauzele fanilor bascoveni veniți în număr destul de mare la Colonești să-și susțină favoriții.

Primarul Stancu: „Așteptam promovarea de 3 ani!”

Primarul Bascovului, Gheorghe Stancu, era foarte fericit pentru promovarea echipei în Liga a 3-a. Edilul a promis că va finanța și de acum încolo echipa pentru a face față rigorilor acestui eșalon: „Am avut emoții mari până în ultimul minut, chiar dacă noi conduceam cu 1-0 și promovam și cu un rezultat de egalitate. Coloneștiul avea jucători consacrați și mi-a fost teamă. Felicitări antrenorilor, felicitări jucătorilor, felicitări conducerii clubului. Au dovedit determinare, spirit de luptă, ambiție și dăruire. De trei ani așteptam această promovare. Este un început foarte bun către performanță. Dacă nu vor fi contestații, sper ca la începutul anului 2020 să putem juca pe stadionul nostru. Va fi un stadion cu tribună acoperită, nocturnă, gazon sintetic, parcare, vestiare noi. În comuna noastră sunt 3.400 de tineri care au nevoie de sport și cultură. Această echipă ne-a adus o bucurie foarte mare!. Primăria și Consiliul Local Bascov vor sprijini în continuare activitățile sportive din localitate. Chiar dacă cheltuielile vor crește, vom găsi surse legale de finanțare pentru a face față în Liga a 3-a. Îi asigur pe jucători, antrenori și pe cei care se ocupă de echipă, că vor avea condiții decente pentru a putea evolua în liga a treia. Cel mai probabil, în această ediție de campionat vom juca pe stadionul de la Mioveni”

Dulcea: „Dedic victoria bascovenilor”

La finalul meciului de la Colonești, Adrian Dulcea, tehnicianul Unirii Bascov era un antrenor fericit. Principalul argeșenilor a dedicat această promovare locuitorilor comunei Bascov care așteaptă de ani bun o asemenea performanță.

Dulcea și-a felicitat jucătorii pentru victoriile din această dublă manșă: „Am jucat împotriva unei echipe bune care a încercat să se organizeze cât mai bine. Am controlat jocul de la un capăt la altul. Mă bucur că jucătorii au înțeles ce le-am cerut. Consider că am făcut un meci bun după prestația mai modestă din manșa tur. E o victorie a tuturor oamenilor din Bascov, pentru că a fost al patrulea an în care s-a încercat promovarea. Toată lumea devenise sceptică și chiar răutăcioasă. Mulți spuneau că nu se dorește promovarea. Vreau să vă spun că tot timpul s-a dorit acest lucru. Am avut aproape conducerea clubului și am reușit în acest an să formăm un colectiv de jucători unit, de mare calitatesportivă și umană. Sunt sigur că vom face față și în liga a treia”.

Joi, finala Cupei României

După ce a reușit promovarea în liga a treia, Unirea Bascov nu va intra în vacanță. Echipa pregătită de Adrian Dulcea mai are de disputat finala Cupei României, faza județeană. Ultimul act al acestei întreceri este programat joi, de la ora 19:00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, adversar urmând a fi Gloria Berevoiești.

Tehnicianul Bascovului vrea și acest trofeu. „Pregătim foarte atent finala Cupei României de joi pentru că ne dorim și acest trofeu. După aceea vom iar intra în vacanță. Strategia pentru Liga a 3-a o vom începând de săptămâna viitoare”, a declarat Adrian Dulcea.

VEDIȚA COLONEȘTI (Olt) – UNIREA BASCOV (Argeș) 0-1 (în tur 1-2)
Roberto Taudor 40′

Vedița Colonești: Vlăsceanu – Cioboată, Alin Păun, Delcea, Dănuț Popa, Gălan, Cincă, Robert Stancu, Aria – Ovidiu Stan, Ciprian Tănasă
Pe parcurs au mai intrat: Mihăilă, Mateescu și Matei
Antrenor: Mircea Stan

Unirea Bascov: Tănase – Ciocârlan, Linte,  Stancu, Marin –  Piscanu, Tameș, Taudor, Dalu –  Dima, Marcu
Pe parcurs au mai intrat: Chirciu, Sanda și Naciu
Antrenor: Adrian Dulcea

Stadion: „Mircea Stan” (Colonești – Olt); Spectatori: 1.000; Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (București); Asistenți: Marius Badea și Marian Silviu Costache (ambii din Râmnicu Vâlcea).

Articol scris de Marius DUINEA
Foto: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 25 Jun. 2018, 14:09 Stiri
Pe aceeași temă