Petrolul trece lejer de CS Mioveni 2 și se despinde în fruntea seriei sale. Arnăutu și Nini Popescu, cu o dublă, au asigurat succesul „lupilor”

Marius ANGHEL 03 Nov. 2017, 18:04 Stiri
  • Petrolul și-a consolidat postura de lider și chiar s-a distanțat în fruntea Seriei a 3-a a Ligii 3 după o victorie consistentă obținută pe terenul echipei secunde a CS Mioveni. Jucătorii lui Octavian Grigore s-au impus fără emoții, scor 3-0, prin reușita lui Sergiu Arnăutu și „dubla” lui Nini Popescu, iar în clasament, are, acum, patru puncte avantaj față de ocupanta locului doi, după ce principala urmăritoare, AFC Alexandria, s-a împiedicat la Bradu, scor 1-1.

 

Petrolul a abordat meciul de la Mioveni exact ca o echipă aflată pe prima poziție a clasamentului, conștientă că are un avantaj valoric important în fața adversarei. „Lupii” n-au avut niciun fel de probleme în a prelua controlul ostilităților încă din start și a se instala, astfel, în jumătatea adverse, iar deschiderea scorului devenea doar o chestie de timp, în condițiile unei ofensive permanente din partea ploieștenilor.

Saim Tudor (2) a încercat primul poarta adversă, cu o lovitură de cap prinsă de către Preda, apoi, Chindriș (14) a trimis o „torpilă” de la 25 de metri puțin alături, iar Arnăutu (19) n-a cadrat corect ținta, cu o lovitură de cap expediată din marginea careului mic. Până la urmă, tot golgheterul „lupilor” avea să aducă desprinderea, Sergiu Arnăutu (27) plasând, de această dată, bine cu capul, de la 8-9 metri, la o centrare venită de pe stânga de la Saim Tudor. Deschiderea de scor a venit, oarecum surprinzător, la pachet și cu o relaxare a „găzarilor”, pentru că, pe final de primă repriză, amfitrionii au avut câteva șarje periculoase și o mare ocazie să restabilească egalarea, atunci când, după o serie de gafe în defensive ploieșteană, Mormolea (41) s-a trezit cu mingea în picior la 8-9 metri de buturile lui Bolboașă, însă a șutat pe lângă bară.

Partea a doua a început după același scenariu, iar soarta meciului s-a scris, definitiv, în decurs de câteva zeci de secunde. Mai întâi, Antoche (54) a avut șansa golului doi, atunci când a reluat cu capul, 6-7 metri, dar Preda a respins în transversală și a salvat norocos, pentru ca, pe contraatac, Arsenică să se lanseze, de la 30 de metri, singur spre poarta lui Bolboașă, însă goalkeeper-ul petroliștilor a blocat cu picioarele, refuzându-le gazdelor golul egalizator. Și, imediat, emoțiile s-au risipit, pentru că Nini Popescu (55) a transformat impecabil o lovitură liberă de la 22 de metri, iar, cinci minute mai târziu, tot el a punctat pentru 3-0, cu un șut spectaculos de la 13-14 metri, lateral dreapta.

Așa a rămas scorul și la capătul celor 90 de minute, iar după etapa din acest weekend se poate spune că lupta pentru promovare s-a așezat pe un făgaș tot mai prielnic pentru ploieșteni. Alexandria a remizat la Bradu, 1-1, și, cu două runde înainte de finalul turului, Petrolul se desprinde la patru lungimi, având, acum, 28 de puncte, față de 24 cât a adunat gruparea teleormăneană.

Sâmbăta viitoare, de la ora 19:15, Petrolul va susține ultimul joc de pe teren propriu din acest tur de campionat, urmând să o întâlnească, pe „Ilie Oană”, pe Astra II.

CS MIOVENI 2 – PETROLUL PLOIEȘTI 0-3 (0-1)
Sergiu Arnăutu 27′, Nini Popescu 55′, 60′

Preda (cpt.) – Lazăr, Boșneag, Bălan, Alexe (Tărâță 78) – Mincă (Luca 56), Mierlea, Comănescu, Fulga (Marinescu 66) – Mormolea – Arsenică (Ivan 56)
Antrenor: Marius Stoica

Bolboașă – Catană (Puchea 46), Antoche, Frîncu (N. Popescu 34), Velisar – M. Chindriș, Olaru – Ciocâlteu, Cl. Tudor (cpt.)(Ad. Vintilă 78), Saim Tudor – Arnăutu (Rol. Stănescu 78)
Antrenor: Octavian Grigore

Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș); Arbitru: Ionuț Constantinescu (Galați); Asistenți: Florian Alexandru Vișan (Galați) și Florin Iftode (Târgu Bujor).

Text și foto: FC Petrolul

Marius ANGHEL 03 Nov. 2017, 18:04 Stiri
Pe aceeași temă