Panciu se va reuni pe 5 iulie

24 Jun. 2010, 19:08 Stiri
Panciu** se va reuni pe 5 iulie

După ce a reușit cea mai bună clasare în campionatul ligii a
treia la fotbal, locul 2 la finalul ediției de campionat 2009-2010,
echipa FC Panciu se va reuni în vederea noului sezon luni, 5 iulie,
prima ședință de antrenament pentru noul sezon urmând să aibă loc
la Stadionul „Orășenesc”.

În perioada următoare, păncenii vor avea o întrunire în care vor
analiza parcursul echipei din campionat. „Locul doi
pentru FC Panciu reprezintă o mare performanță în condițiile în
care suntem un club mic. În perioada următoare vom avea o ședință
de bilanț, în care vom analiza și lucrurile bune, dar și pe cele
mai puțin bune pe care le-am întâmpinat în campionat. Probabil ne
vom despărți și unii jucători care nu au confirmat, iar la echipă
vor sosi fotbaliști noi pe care i-am monitorizat în sezonul
trecut”
, a spus președintele păncenilor, Florin
Stoica, cel care împreună de factorii locali din Panciu au fost
alături de echipa de fotbal cu inima, dar și financiar.

În altă ordine de idei, jucătorul echipei de fotbal FC Panciu,
atacantul Cătălin Costin este al treilea marcator al seriei I din
sezonul 2009-2010 al ligii a treia. Fotbalistul păncean a marcat în
acest campionat 16 goluri pentru echipa sa, fiind depășit în
clasamentul golgeterilor de Nelu Bucă (CF Brăila, cu 25 de goluri)
și Adrian Hurdubei (Willy Bacău, cu 18 goluri). În ierarhia celor
mai buni marcatori se regăsesc și alți jucători de la echipele
vrâncene: Paul Cioran (FC Panciu, cu 7 goluri), Adrian Toma (CSM
Focșani), Mădălin Predoiu și Dănuț Dobrescu (ambii de la FC Panciu,
cu câte 6 goluri), Vali Toader și Viorel Crăciun (ambii de la CSM,
cu 5 goluri fiecare).

Cele două reprezentante ale județului în sezonul 2010-2011 al
ligii a treia la fotbal (FC Panciu și CSM Focșani) își vor afla
adversarele și programul competițional luni, 2 august, dată la care
este programată tragerea la sorți a noului campionat. CSM Focșani a
reușit în campionatul recent încheiat să se salveze pe ultima sută
de metri în eșalonul al treilea al fotbalului românesc.

Articol scris de George
Dumitru

24 Jun. 2010, 19:08 Stiri
Pe aceeași temă