Oprescu: „Jucătorii au depășit punctul dificil”

Andries Mihai Marius 08 Feb. 2011, 17:36 Stiri
Oprescu:**

Stagiul pregătirii centralizate al
grupării FC Piatra Olt se apropie de final. Vineri, alb-vișiniii
revin din cantonamentul de 12 zile de la Voineasa.

Cu câteva zile înainte de
încheierea stagiului pregătirii centralizate, principalul grupării
FC Piatra Olt se declară mulțumit de modul în care jucătorii au
răspuns cerințelor sale. Antrenamentele desfășurate la intensitate
maximă nu au lăsat urme în ceea ce privește accidentările.

„Lucrurile decurg bine,
cred că jucătorii au trecut peste punctul dificil. Mă bucur că nu
avem jucători accidentați care să nu poată să facă antrenament.
Sunt mici probleme, dar sunt normale ținând cont de perioada în
care ne aflăm și de terenurile pe care ne desfășurăm pregătirea,
dar toți jucătorii s-au prezentat bine”
, a declarat
antrenorul grupării FC Piatra Olt, Dan Oprescu.

Rezultate bune
înregistrate la testul Ruffier

Jucătorii grupării FC Piatra Olt au
dat testul Ruffier în cantonamentul de la Voineasa. Acesta reflectă
capacitatea de revenire după efort și se bazează pe măsurarea
pulsului periferic. Testul se efectuează în trei condiții diferite:
de repaus, imediat post efort și post efort între secundele 40-50.
Rezultatele înregistrate de jucători au fost pozitive.

„Băieții au trecut
foarte bine acest test. El se va repeta înainte de plecare, iar în
urma rezultatelor se vor trage concluziile asupra pregătirii din
cantonament”
, a declarat medicul echipei FC Piatra
Olt, Crinu Nuță.

Sursa: gazetanoua.ro

Andries Mihai Marius 08 Feb. 2011, 17:36 Stiri
Pe aceeași temă