Constantin Schumacher (39 ani) este oficial, începând de astăzi, 5 ianuarie, noul antrenor principal al echipei Petrolul Ploiești. Fostul tehnician al grupării din Liga 3 SCM Pitești ajunsese la un acord cu șefii clubului prahovean încă de la finalul anului trecut, însă mutarea nu s-a realizat înainte ca Mihai Stoichiță să își reziliere contractul.
Numirea lui Schumacher în fruntea staff-ului tehnic al Petrolului a fost anunțată astăzi de site-ul oficial al grupării ploieștene. Acesta va fi prezent, miercuri, la ora 12:00, la reunirea lotului programată la Stadionul „Ilie Oană”. La noua sa echipă, Schumacher va fi ajutat de secundul Dragoș Radu.
Constantin Schumacher (39 ani), deținător de Licență „PRO” din 2015, a antrenat până acum echipe ca Juventus București, CSM Râmnicu Vâlcea, Oțelul II Galați, Oțelul Galați (ca interimar) sau Astra II Giurgiu. Din luna octombrie a acestui an a preluat-o pe SCM Pitești și avea obiectiv promovarea în Liga 2. Locul său a fost luat de Nicolae Dică.
După disputarea a 23 de etape din Liga 1, Petrolul Ploiești ocupă ultimul loc, cu opt puncte. Petrolul Ploiești a fost penalizată cu șase puncte de către Comisia de Licențiere a FRF.
Foto: FC Petrolul