Nesimțire și amenințări cu bătaia la Videle

01 Dec. 2009, 17:06 Stiri
Nesimțire și amenințări cu bătaia** la Videle

Atunci când un musafir vine la tine acasă, te strădui să-l
primești în cele mai bune condiții. Nu așa se întâmplă și în orașul
Videle, din județul Teleorman, acolo unde la meciul de Liga a III-a
dintre Petrolul, din localitate, și Petrolul Teleajen Ploiești,
jucătorii, suporterii și oficialii formației prahovene au avut
multe de pătimit. Pe lângă arbitrajul șmecheresc la care au fost
supuși fotbaliștii echipei antrenate de Dorinel Beznea și Ion
Albină, nici reprezentanții Teleajenului, sau simpli însoțitori, nu
au avut o soartă mai bună. Nesimțirea gazdelor a început încă din
momentul în care cameramanul grupării ploieștene încerca să-și
amplaseze camera video în tribuna stadionului din Videle, aceștia
cerându-i, într-un ton nu tocmai ortodox, documentele care îi
permiteau să filmeze întâlnirea și care erau deja predate
observatorului de joc. Chiar dacă pe moment lucrurile s-au calmat,
odată cu începerea partidei batjocura gazdelor a crescut
exponențial. Imediat după fluierul de debut al arbitrului, în fața
camerei video s-au postat câteva „gorile” locale, care au obturat,
aproape în totalitate, filmarea partidei. Mai mult, aceștia au
mișcat și trepiedul pe care era montată camera video, ba chiar l-au
„rugat” că e mai bine să închidă aparatul video. Interesant este
faptul că martor la abuzurile localnicilor s-a aflat un membru al
Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), localnicul Dan Petrescu, cel
care în urmă cu câțiva ani a fost chiar șeful arbitrilor. Oficialul
CCA nu a avut, în niciun moment, intenția de a interveni, privind
impasibil la nesimțirea amfitrionilor, alături de o arbitră de Liga
a III-a, Lavinia Tide-Țăroiu.

Nici părinții jucătorilor nu au scăpat

Nici părinții jucătorilor echipei Petrolul Teleajen Ploiești nu au
scăpat mai ieftin. Astfel, după ce Lara Costache a nimerit bara
transversală (minutul 76), părinții jucătorilor Stan și Vulpe au
sărit în sus la ratarea jucătorului prahovean, dar imediat au fost
înjurați ca la ușa cortului de localnici. Mai mult, Iosif Stan a
fost luat de guler de către un huligan din Videle și amenințat cu
bătaia dacă nu încetează să-și mai manifeste bucuria. Gesturile
scandalagiului de ocazie s-au petrecut lângă primarul orașului din
Videle.

Nici reprezentanții mass-media din Prahova nu avut o soartă mai
bună, fiind amenințați cu… bătaia, dacă mai consemnează ceea ce
se întâmpla pe stadionul din Videle. În orice caz, diriguitorii
grupării ploieștene sunt deciși să depună, în aceste zile, un
memoriu la federație cu situația prin care a trecut delegația
prahoveană.
Dureros este și faptul că la cârma grupării Petrolul Videle se află
un fost important jucător al României, Daniel Iftodi.

Articol scris de Cristi
DAMIAN
(Ziarul Prahova)

01 Dec. 2009, 17:06 Stiri
Pe aceeași temă