Mitică Moșteanu: „Nu m-a sunat nimeni să-mi prelungesc contractul”

Mihai Andries 01 Jul. 2013, 18:50 Stiri
Mitică Moșteanu:** „Nu m-a sunat nimeni să-mi prelungesc contractul

FC Caracal, echipa care a încheiat ediția de campionat pe locul secund în clasamentul seriei a III-a, ar putea dispărea de pe scena fotbalului românesc. Părțile implicate, Consiliul Local Caracal și cele patru persoane private care apar în actele clubului: fostul director de la IGO Caracal, Stelian Veselin, fostul primar Gheorghe Anghel, Octavian Florea și Cristian Georgescu, așa cum reiese din Încheierea din Camera de Consiliu a Judecătoriei Caracal din data de 7 iulie 2011 privind dosarul Nr. 4351/207/2011, nu găsesc o soluție pentru ca această formație să continue în Liga a III-a.

Discuțiile purtate săptămâna trecută s-au soldat cu un eșec, iar clubul caracalean, în ciuda tradiției de care se bucură, pare sortit pieirii.
Incertitudinea de la nivelul conducerii îi pune pe fotbaliștii care au evoluat până în această vară pentru FC Caracal în situația de a-și căuta alte echipe.

Mulți dintre jucători și-au încheiat contractele cu FC Caracal, iar aceștia susțin că nu au fost anunțați de deciziile care s-au luat la nivelul clubului. Căpitanul grupării caracalene, Mitică Moșteanu, născut la 16 octombrie 1980 la Drăgănești, spune că are o ofertă, dar nu a luat încă o decizie unde va merge din toamnă.

„Nu ne-a anunțat nimeni nimic, sunt jucători liberi de contract. Nu m-a sunat nimeni să-mi prelungească contractul, iar înțelegerea mea a expirat pe 30 iunie. Am ceva oferte, dar este cam departe și nu mă încântă, o să văd unde mă voi decide să merg din sezonul următor”, a spus Mitică Moșteanu.

Fundașul dreapta din Drăgănești, care a avut evoluții apreciate la FC Caracal în acest sezon, a mai jucat pentru echipele AS Drăgănești, Faur București, Roșiorii de Vede, Progresul Caracal, Alro Slatina și CS Mioveni.

 

Sursa: Gazeta Nouă

Mihai Andries 01 Jul. 2013, 18:50 Stiri
Pe aceeași temă