Mihai Bode, exclus din lot!

18 May. 2011, 17:10 Stiri
Mihai Bode, exclus din lot!

Orice s-ar întâmpla, Mihai Bode continuă să fie în centrul
atenției. În urmă cu aproape un an, conducerea lui FC Zalău a
insistat pentru ca mijlocașul de bandă dreaptă să rămână la Zalău,
deși FC Silvania era foarte interesată de serviciile lui la acel
moment. Antrenorul Marius Pașca a fost cel care și l-a dorit cel
mai mult pe Bode, iar dorința i s-a împlinit, jucătorul semnând pe
încă un an cu gruparea condusă de Ioan Morar. Însă, evoluțiile
strălucitoare ale lui Mihai Bode au întârziat să apară, iar
dintr-un jucător promițător s-a transformat într-unul modest.

Cauzele sunt multiple, printre acestea numărându-se și câteva
accidentări. În ultima perioadă, fostul căpitan al lui FC Zalău a
acuzat dureri la genunchi. Ba chiar a fost schimbat la pauza
meciului cu Unirea Florești. Însă, atunci, nu din cauza problemelor
medicale. Se vedea de la o poștă că Mihai Bode este „obosit”, iar
randamentul său din teren a fost unul extrem de scăzut, să nu zicem
chiar „zero-barat”.

Antrenorul Marius Pașca a luat decizia de a-l schimba, iar
introducerea lui Andrei Teglaș s-a dovedit a fi câștigătoare. Din
pricina acestei abateri, Mihai Bode nu a făcut deplasarea nici la
Dej, urmând a se pregăti în perioada următoare cu colegii săi mai
mici, de la „republicani”. Acesta nu este un caz singular la FC
Zalău, mai mulți jucători având aceleași probleme. Oricum, membrii
conducerii clubului de la poalele Meseșului au anunțat o „curățenie
de vară”, iar printre cei vizați se pot număra și jucătorii cu
„derapaje”.


VEZI CE A DECLARAT
PREȘEDINTELE CLUBULUI ZĂ‚LĂ‚UAN DESPRE CAZUL
BODE

18 May. 2011, 17:10 Stiri
Pe aceeași temă