Decizia conducerii clubului din Ștefan cel Mare de a trage pe linie moartă satelitul retrogradat în Liga a III-a a dat peste cap socotelile grupării antrenate de Leo Strizu. Amicalul stabilit cu mult timp înainte între cele două grupări bucureștene, devenite colege de serie după stabilirea seriilor din eșalonul terț, s-a transformat într-un duel între echipa din Pantelimon și juniorii republicani ai lui Mezei, din care au făcut parte și o serie de puști promovați în returul trecut la satelit.
Diferența de vârstă dintre cele două echipe a contat îndeajuns în economia jocului, în condițiile în care dinamoviștii au avut în teren numai juniori născuți în 1995 și 1996. Scorul la pauză a fost 2-0 pentru Metaloglobus, ambele reușite ale gazdelor venind din penalty-uri, primul transformat de Fodor și al doilea de Ghenovici. Fostul junior al Stelei a făcut dubla după pauză, echipa lui Strizu având și un gol anulat pentru ofsaid. Totuși, scorul final a fost 4-0, după ce Kassai a împins în poartă o pasă în lateral a lui Dinu, dar diferența putea fi și mai mare, dacă nu ar fi fost paradele lui Muțiu sau imprecizia atacanților lui Strizu în fața porții adverse.
De partea cealaltă, puștii lui Mezei au dat o replică bună, având destule faze cursive de atac, însă au păcătuit la capitolul finalizare, acolo unde nu au pus probleme reale celor doi înalți portari folosiți de Metaloglobus, Cobliș – proaspăt venit de la Juventus și Craiu. De menționat că partida s-a disputat pe sinteticul de la baza Metaloglobus, teren pe care gazdele își doresc să joace din primăvara viitoare, atunci când se va relua campionatul. Până atunci, echipa lui Strizu își va disputa în continuare meciurile de pe teren propriu pe terenul 2 de la Clinceni, pe care îl împarte cu localnicii de la Inter.
Cât despre situația satelitului dinamovist, lucrurile sunt încă neclare. Din discuțiile purtate pe margine, toată lumea speră într-o revenire asupra deciziei inițiale până la sfârșitul săptămânii, altfel povestea se va încheia.
METALOGLOBUS – DINAMO JUNIORI A 4-0 (2-0) Fodor (pen), Ghenovici 2 (1 din pen.), Kassai
Metaloglobus: Cobliș – Dr. Nițu, Fodor, G. Simion, Anghelini – Enache, Stângă, E. Vlad, Ghenovici – Balauru, Drăgan. Au mai jucat: Craiu – Orășanu, Dinu, M. Ștefan, Cană – Tudoroiu, Voicu, Bragă, Kassai – Amet – Raicu. Antrenor Leo Strizu
Dinamo JA: Muțiu – L. Cristea, Vartanian, S. Bucur, Milaș, Mihalache, Stănici, Tudorache, Cr. Manea, Fl. Nicolescu, Gabor. Au mai jucat: Ciocănaru, Stavilă, I. Savu, Chiran, I. Radu, P. Radu. Antrenor Lucian Mezei
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ