Idol decăzut

14 Apr. 2010, 14:28 Stiri
Idol** decăzut

După ce Stăncescu și Tudor au fost trimiși la echipa de juniori
a clubului Conpet Ploiești pentru a se antrena, iată că aceștia au
un nou coleg de „suferință”. Atacantul Vali Iacob a fost exclus din
lotul echipei mari de către conducerea clubului, care prin vocea
directorului executiv, Marius Zencenco, și-a motivat astfel
decizia: „Dacă până acum i-am tolerat comportamentul,
în ultimul timp a avut o atitudine delăsătoare față de interesul
clubului și nu am mai putut accepta o asemenea situație. El a fost
pus la dispoziția șefului centrului de copii și juniori de la
clubul ploieștean – Nicu Lazăr”.

Până la vară se va antrena cu echipa de juniori, iar de atunci
va fi liber să-și caute alt angajament. Iacob a venit la Conpet de
la colega de serie și de eșalon Chimia Brazi, iar în urma cu ceva
timp s-a aflat aproape de un transfer la Petrolistul Kaproni
Boldești.

Interesant este faptul că, în prima parte a campionatului, Vali
Iacob a fost considerat un „idol” la Conpet, el având evoluții
entuziasmante pentru gruparea „transportatorilor”, nu de puține ori
fiind omul decisiv în obținerea unor rezultate importante ale
ploieștenilor.

Acum, cel care era considerat antrenorul din teren al Conpetului
a căzut în dizgrație și nu mai face parte din lotul singurei
formații prahovene care luptă pentru promovarea în Liga a II-a.

Sursa: ziarulprahova.ro

14 Apr. 2010, 14:28 Stiri
Pe aceeași temă