Ieri, la antrenamentul de dimineață, cei mai mulți dintre elevii
lui Dragoș Mihalache au refuzat să se echipeze și să participe la
ședința de pregătire. Aceștia spun că nu și-au primit drepturile
financiare de mai mult timp și că măsura este una disperată. În
contrapartidă, oficialii Filipeștiului au precizat că este vorba
despre doar o lună în care jucătorii n-au fost plătiți.
În orice caz, problema s-a discutat la nivel înalt, având loc o
ședință de urgență cu primarul localității, Costel Morărescu. Cel
care a dat asigurări că banii vor veni. Începând chiar cu seara
trecută, când jucătorii lui Dragoș Mihalache trebuia să încaseze
una din primele restante.
Problemele financiare au apărut la echipa prahoveană în momentul
în care Consiliul Local Filipești a votat, în majoritate, împotriva
alocării bugetului pe anul 2011, echipa rămând astfel, fără cea mai
importantă sursă de finanțare.
În campionat, Filipeștiul are o singură înfrângere în cinci
meciuri și o remiză. Adică trei prime de victorie, plus salarii,
bani care, evident, nu au ajuns în buzunarele jucătorilor, într-o
proporție mulțumitoare.
„Decimați” cu
Chirnogi
Pentru jocul de vineri cu formația Viitorul Chirnogi, tehnicianul
echipei AFC Filipeștii de Pădure nu va conta pe mai mulți jucători
de bază. Astfel, nu vor juca portarul Bogdan Rădulescu și fundașul
central Bogdan Onuț, ambii suspendați. Primul pentru cumulul de
cartonașe galbene, în timp ce fostul jucător de primă divizie a
fost eliminat în partida de vineri, cu CSO Plopeni. La aceștia se
adaugă și fundașul central Ionuț Ionescu, accidentat, dar și
mijlocașul Vali Iacob, care în acest retur nu s-a mai prezentat la
echipă. Conform spuselor primarului Costel Morărescu, de serviciile
lui Iacob s-ar fi interesat liderului primului eșalon județean,
Prahova 2010 Tomșani, pe care îl vor ceda în schimbul unei sume
importante de bani. (Ziarul Prahova)
Articol scris de Ciprian
Radu