Glasul iubirii! Ousmane Gueye: „Sunt fericit”

Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 15:14 Stiri

Scriitorul Liviu Rebreanu ne făcea cunoștință cu Ion pe când personajul său își săruta pământul, gest teribil de intens. Mai întâi se auzea glasul pământului, apoi cel al iubirii. Dintr-un cu totul alt „film”, tot așa de intens a așteptat senegalezul Ousmane Gueye să marcheze pentru UTA în campionat.

Atacantul de abanos și-a văzut fierbintea dorință îndeplinită, iar după ce colegii l-au felicitat, la golul doi, s-a prăbușit pe teren, a sărutat iarba, apoi a făcut un semn către cer! UTA Bătrâna Doamnă a câștigat cu 2-1 meciul de sâmbătă, din etapa a treia a Ligii a III-a, cu Pandurii II, ambele goluri ale arădenilor fiind reușite de Ousmane Gueye.

„A fost un meci foarte greu, dar am luat trei puncte. Am bătut și asta mă interesează, restul nu mai contează”, a răsuflat ușurat africanul după meci. „Sunt foarte fericit că am ajuns să dau și goluri și să-i ajut pe colegi. Și ei m-au ajutat pe mine, îi felicit și eu pe ei!”.

Nagy: „Rezultatul e puțin mincinos, nu trebuia să trăim periculos finalul de meci”

UTA nu a ratat succesul la prima întâlnire oficială în fața propriilor suporteri la capătul unei partide ce părea ușoare după prima jumătate de oră, dar care s-a terminat cu fiori reci pe șira spinării. Pe lângă „dubla” lui Ousmane, „textiliștii” au mai irosit alte ocazii importante, pentru ca la final să tremure puțin după reușita de 2-1 a lui Mărgărit.

După meci, în fața presei, Roland Nagy chiar a subliniat de mai multe faptul că s-au irosit prea ușor unele oportunități, iar asta putea să-I coste pe elevii săi două puncte. „Știam că întâlnim o echipă foarte tânără, dar foarte omogenă în același timp, deci periculoasă din acest punct de vedere. În ciuda vârstei lor fragede, s-a văzut multă personalitate la jucătorii Pandurilor, poate – totuși – cu ceva mai puțină experiență pentru nivelul Ligii a 3-a. Credeam că ne-am făcut meciul ușor cu acel 2-0, trecând apoi  de mai multe ori și pe lângă golul ce ar fi închis definitiv partida. După 2-1, lucrurile s-au precipitat puțin, iar în minutele de prelungire a fost și acea fază în care portarul nostru a trebuit să iasă la sacrificiu. Concluzionând, rezultatul este puțin mincinos. Nu trebuia să trăim periculos finalul de meci, fotbalul ne-a pedepsit cu primirea unui gol și câteva emoții suplimentare”, a comentat „principalul” UTA-ei.

Dar, cu bune, cu rele, „Bătrâna Doamnă” are maxim de puncte din două etape, lucru subliniat și de antrenorul Nagy: „Până la urmă, ne-am atins scopul. Victoria e victorie, contează mult în economia clasamentului și pentru moralul nostru. Pe de altă parte, rămânem cu picioarele pe pământ, știm că mai avem de rezolvat unele probleme din jocul nostru. Unele greșeli, în special la finalizare, nu mai avem voie să le repetăm în meciurile următoare”.

Acesta a recunoscut că Varga a fost înlocuit pe motive fizice, în vizor fiind și deplasarea de foc de la Sebiș. „E o formație care are experiența Ligii a 3-a, acum are un lot foarte bun și experimentat. Nu știu dacă e neapărat e un derby, dar e un meci important între două echipe arădene. Ca și astăzi, sperăm să avem de partea noastră cât mai multă lume și, bineînțeles, suporterii noștri care ne dau putere meci de meci”, a încheiat fostul mijlocaș al Stelei.

VEZI o GALERIE FOTO de la meci

Bogoi: „UTA se va bate la promovare”

„Satelitul” Pandurilor a aliniat o formație extrem de tânără pe arena din Aradul Nou. La finalul disputei, antrenorul Adrian Bogoi a „desconspirat” și media de vârstă a echipei sale: 18 ani și jumătate!

Așa stând lucrurile, oltenii erau conștienți că vor pierde la capitolul experiență, dar au meritul de a fi crezut până în ultima secundă în șansa lor. „Știm foarte bine care e rolul acestei echipe foarte tinere a noastre, pe când UTA are o cu totul altă perspectivă. Arădenii se vor bate la promovare, mulți dintre jucătorii tineri pe care i-am înfruntat astăzi au șanse mari să evolueze la anul în Liga a 2-a. Noi avem datoria să propunem jucători pentru prima echipă, să vedem dacă și reușim. Deocamdată, îl avem pe portarul Negrilă convocat la naționala Under 19 pentru acțiunea cu Luxemburgul…”, a spus tehnicianul.

Vorbind despre desfășurarea confruntării cu „alb-roșii”, Bogoi a adăugat: „Prima repriză a aparținut în totalitate UTA-ei, care a meritat cele două goluri. Am revenit după pauză, am înscris și noi, am mai avut și ceva ocazii, dar a ieșit această înfrângere. În timpul meciului am mai avut reproșuri la adresa arbitrilor, dar ei nu a influențat rezultatul final”.

Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă

Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 15:14 Stiri
Pe aceeași temă