Foresta a oferit o replică bună împotriva lui Dinamo, în optimile Cupei României, impinsă de la spate de circa 6.000 de spectatori veniți la al doilea meci desfășurat în noctură în orașul Suceava, pe stadionul Areni. Echipa din Liga 3 a pierdut însă cu 4-0, dar rămâne cu amintirea unui meci frumos împotriva unuia dintre grazii fotbalului românesc.
Foresta, superioară la capitolul mari ocazii
Jocul de pe Areni a început într-un ritm alert, iar primele două ocazii de gol au aparținut Forestei. Cerlincă (2) a tras prin spatele porții, iar „capul” lui Marin (8) a fost respins de Nistor de lângă bară. Din această a doua fază a pornit contraatacul care avea să aducă mingea la Ricardo Grigore (9), iar acesta să înscrie direct în vinclul din stânga. Martin putea aduce totuși egalarea la reluarea cu genunchiul din 5 metri, însă Straton a salvat de sub transversală.
Ailenei s-a remarcat însă și el în poartă, când a respins reluarea cu capul din 2 metri a lui Grigore (29), iar Moldoveanu avea să reia din foarfecă în bara din stânga. Pentru ca ultima situație de gol a primei reprize să aparțină tot Forestei, prin Marin (38), care nu l-a putut învinge cu o lovitură de cap din 5 metri pe Straton.
Și în partea secundă jocul a fost deschis până la al doilea gol al lui Dinamo. Celeadnic (55) a trimis puternic din 8 metri cu capul, însă Puljic a blocat, iar Marin (60) a șutat din 7 metri lateral stânga pe lângă colțul scurt. A picat apoi golul lui Slavko Perovic (62), abia intrat pe teren, și sucevenii s-au liniștit. Robert Moldoveanu (70) și Slavko Perovic (87) au mai punctat și ei pe final pentru un scor care n-a reflectat deloc realitatea de pe teren dintre cele două echipe la această întâlnire.
Petre Grigoraș: „Noi am fost cu ratările, ei cu un eurogol. Scorul a fost puțin cam sever”
După meci, antrenorul Forestei, Petre Grigoraș, și-a felicitat jucătorii pentru că o bună parte a meciului s-au ridicat la nivelul lui Dinamo, în special în prima repriză. Rezultatul i se pare sever.
„Trebuie să-i felicităm pe oaspeți pentru victorie și calificare. Pe undeva era normală această calificare a lor. E o diferență de valoare, de maturitate. Lucrul ăsta s-a dovedit și în timpul meciului, dar cred că în multe momente ne-am ridicat la nivelul adversarului. Chiar am făcut o primă repriză bună. Noi am fost cu ratările, ei cu un eurogol. Din păcate, în partea a doua am cedat puțin, cu naivități destul de mari în apărare și am primit goluri. Scorul a fost puțin cam sever, dar cred că a fost un joc plăcut, antrenat, un ambient frumos, spectaculos chiar. Publicul cred că a apreciat și încercarea noastră de a ne ridica la valoarea adversarului. Am făcut o partidă bună. Publicul a fost fantastic, a venit în număr mare cu o oră, o oră și jumătate înainte de startul jocului. Ne-a susținut pe toată durata partidei, dar nu am putut să le oferim mai mult. Am fi dorit să le oferim mai mult, băieții au încercat și trebuie să îi felicit pentru că și-au dorit. Au încercat marea lovitură, dar nu s-a putut în primul rând din cauza valorii și diferenței de valoare. La un meci dintr-ăsta nu trebuie să îi motivezi foarte mult. Pentru unii dintre ei e unic în viață să joace în nocturnă, contra unei echipe ca Dinamo. Pentru alții poate să fie o pistă de lansare, să își dorească să ajunge acolo, să aibă parte în fiecare săptămână de astfel de meciuri.
Am trecut de acest meci de Cupă, am ajuns unde am ajuns și acum trebuie să ne gândim meciurile din campionat și sper să-i motivez mult mai bine”, a spus Petre Grigoraș la microfonul DigiSport.
Dudu Drugă: „Au demonstrat că sunt o echipă mai matură și ne-au taxat imediat”
Fundașul și căpitanul echipei Foresta Suceava, Dudu Drugă, a fost de aceeași părere cu antrenorul său, că scorul final este unul mincinos. Jucătorul a spus că diferența de maturitate a fost cea care a decis acest meci.
„Vreau să mulțumesc tuturor sucevenilor care au venit la acest meci. Din păcare, scorul este unul mincinos. Eu zic că în prima repriză ne-am ridicat la nivelul celor de la Dinamo, însă, din păcate, în a doua repriză, au demonstrat că sunt o echipă mai matură și ne-au taxat imediat. Greșelile personale s-au văzut și ne-au prins și, din păcate, am pierdut cu 4-0. Noi suntem la un nivel mai inferior și e o plăcere să joci cu Dinamo. A fost foarte multă lume, a fost spectacol. Nouă ne plac meciurile astea. Te simți fotbalist.
Grigore a avut o execuție de excepție, bravo lui, însă îmi pare rău că am avut și noi câteva ocazii, mai ales în prima repriză, și nu le-am fructificat. Cred că dacă marcam și noi în prima repriză și egalam, poate altfel ar fi fost soarta meciului. Ne-ar fi plăcut să marcăm și noi. Din păcate, asta este, am ratat. Mergem înainte, avem obiectiv promovarea, avem duminică un meci foarte greu, contra celor de la Aerostar. Sper să câștigăm și să ne apropiem cât mai mult de obiectiv”, a declarat Dudu Drugă.
Foresta se va concentra acum doar pe campionat, unde are ca obiectiv promovarea în Liga 2. După zece etape, echipa suceveană ocupă locul 4 în Seria 1 a Ligii 3, cu 20 de puncte, la zece în spatele liderului Aerostar Bacău, adversar pe care îl va întâlni chiar duminică, de la ora 14:00, pe teren propriu.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Codrin ANTON