Situație dramatică la clubul mutat vara trecută din Făget în Calea Șagului. După ce a încheiat turul Ligii a III-a pe primul loc, Flacăra a fost depunctată iar problemele financiare ar putea împiedica formația condusă de Marian Trăiculescu să se prezinte la startul returului.
Timișorenii din C4 au încheiat turul pe prima poziție dar restanțele către un fost jucător, Vasile Ghindaru, au costat-o pe Flacăra patru puncte și echipa a căzut pe locul 3. Marian Trăiculescu speră la recuperarea acestor puncte pentru că FRF nu a înștiințat la timp clubul pentru a contesta decizia luată.
„Am făcut recurs, se va judeca anul acesta, noi încă sperăm să recuperăm punctele … Noi am primit decizia pe fax după 15 decembrie în condițiile în care decizia era luată din noiembrie și trebuia contestată la o săptămână distanță. Nu ni s-a comunicat la timp, am și aflat pe alte surse de ea” a spus Marian Trăiculescu, președinte la Flacăra Făget.
Performanță pe prime, pericolul desfințării
Conducătorul echipei mutate pe arena „Colterm” în 2012 anunță că echipa sa s-ar putea chiar desființa din cauza problemelor financiare. Probleme semnalate și pe BanatSport.ro în urma dezvăluirilor unui jucător al celor de la Flacăra. Trăiculescu încă speră ca Marian Iancu să achite salariile jucătorilor împrumutați la Flacăra, ceilalți au primit doar un salariu în tur. Practic, în turul C4 tinerii fotbaliști timișoreni au făcut performanță jucând pe prime și nici acestea nu au fost achitate complet.
„Am avut discuții cu Marian Iancu, ne-a ajutat la început cu jucători și echipamente. Așteptam să achite și salariile la jucătorii pe care-i avem de la el. Dacă se implica financiar nu aveam aceste probleme, noi încă sperăm, până acum au fost doar discuții. Ceilalți jucători au evoluat doar pe prime în urma unei înțelegeri cu noi. Mai e de achitat cea pentru victoria cu Reșița. Problema antrenorului e ultimul lucru la care ne gândim. Mai avem de achitat și un barem de arbitraj. Se poate să nu începem returul, există și această posibilitate dacă nu ne rezolvăm problemele financiare!”, anunță Trăiculescu
Marian Trăiculescu așteaptă în aceste zile răspunsul federației, unul foarte important pentru viitorul clubului. Deocamdată Flacăra nu a pierdut jucători, data stabilită pentru reunirea echipei e 15 ianuarie.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)