Ene amenință ultrașii: „Vă dau afară din stadion”

Fechita Bogdan-Andrei 25 Mar. 2011, 15:02 Stiri
Ene amenință ultrașii:** „Vă dau afară din stadion

Finanțatorul Cornel Ene îi previne pe ultrași că dacă vor striga
împotriva antrenorului Ioan Petcu va cere să fie scoși de pe
„Michael Klein”.

Înaintea jocului de mâine cu FC Timișoara II, din etapa a XIX-a,
președintele Consiliului Director al FC Hunedoara, Cornel Ene, îi
avertizează pe suporteri că dacă vor scanda împotriva antrenorului
Ioan Petcu, va cere jandarmilor să-i evacueze din stadion.

„Dacă vor îndrăzni să îi jignească pe jucători sau pe
antrenor, voi cere jandarmilor să îi dea afară din stadion. Am
acest drept”
, a atenționat Ene, care la începutul
săptămânii s-a contrat dur în mesaje cu o parte dintre fanii
hunedoreni pe site-ul acestora.

Săptămâna trecută, după înfrângerea din deplasare cu Millenium
Giarmata (scor 0-1), ultrașii din Peluza Nord Hunedoara care au
făcut deplasarea în Banat i-au cerut tehnicianului Ioan Petcu să
demisioneze.

Clasată pe locul doi în Seria a V-a (la nouă puncte de liderul
Luceafărul Oradea), FC Hunedoara a pierdut ultimele două jocuri în
campionat: pe teren propriu, cu Unirea Sânicolau Mare (scor 2-3),
și cu Millenium Giarmata (scor 0-1). „Alb-albaștrii” au câștigat un
singur joc în 2011, în deplasare, la CF Bihorul Beiuș (scor
3-0).

Varianta
Nanu la FC Hunedoara

Ene a dezvăluit pentru Ziarul Hunedoreanului cine ar fi trebuit să
preia postul de antrenor principal al echipei după plecarea lui
Eusebio Șuvagău.

„Am vrut să îl aduc la echipă pe Ștefan Nanu. Antrenor
bun, oltean aprig. Însă am renunțat repede la idee pentru că am
încredere în Ioan Petcu. Eu l-am rugat pe Petcu să preia
echipa”
, a spus Ene.

Eusebio Șuvagău a plecat de la Hunedoara după etapa a X-a lăsând
echipa pe primul loc și neînvinsă.

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)

Fechita Bogdan-Andrei 25 Mar. 2011, 15:02 Stiri
Pe aceeași temă