Dunărea Călărași reintră în lupta pentru promovare!

Marius ANGHEL 28 Sep. 2012, 23:50 Stiri

Dunărea Călărași a reușit să obțină a doua victorie în noua stagiune. Trupa lui Virgil Bogatu s-a impus cu scorul de 2 – 0 în fața celor de la CSM Focșani.

Echipa de pe malul Borcei a obținut 3 puncte foarte mari în lupta pentru promovare. Mircea Ștefan, atacantul echipei lui Bogatu, a fost eroul partidei. Mircea a marcat ambele goluri ale călărășenilor din meciul jucat vineri pe stadionul Municipal din Călărași.

După o primă repriză în care Dunărea a dominat dar și jucătorii s-au întrecut în ratări, trupa lui Bogatu a reușit în partea secundă să tranșeze meciul. Imediat după fluierul de început al părții a doua, Mircea Ștefan a deschis scorul. Jucătorul meciului, a limpezit apele făcând 2 – 0 în minutul 56.

Formația călărășeană va sta etapa următoare urmând să joace din nou pe teren propriu pe 12 octombrie cu Rapid II București.

Dunărea Călărași: Popa – Cîinaru, Bozean, Nicolae, Topor – Kanda, Nicodim (min. 34 Condei), V. Petre (75 Matei), Șerban (min. 67 T. Marian) – M. Ștefan, Stoian (min. 46 T. Cătălin).
Antrenori: Virgil Bogatu, Marius Păun.

CSM Focșani: Trifan – Suvac, V. Toader (eliminat min 90), Crăciun, Nistoroiu (min. 67 Stratulac) – Negoiță (min. 46. Mândrescu), Săpunaru, Bucătaru – Dumitriu (min. 74 Florea), Ștefan E., Milea (min. 88 Toader).
Antrenor: Aurel Pastia.

Articol și foto de Cătălin NITU

Marius ANGHEL 28 Sep. 2012, 23:50 Stiri
Pe aceeași temă