Diferență mare de valoare

02 Oct. 2009, 22:46 Stiri

Vineri s-au întâlnit, pe stadionul Romprim din Berceni, Victoria
Adunații Copăceni și Petrolul Teleajen. Meciul se anunța
interesant, având în vedere evoluția celor doua echipe în acest
sezon. Victoria Adunații Copăceni venea după 5 etape fără
înfrângere , în timp ce Petroul Teleajen nu mai simțise gustul
victoriei tot de atâtea runde.

Gazdele au început în forță meciul, arucându-se în atac din
primele minute. Astfel, în minutul 8, Iamandi deschide scorul cu un
șut din interiorul careului, iar două minute mai tarziu Lincu
mărește avantajul echipei sale cu o lovitură de cap perfectă.

Oaspeții, cu moralul la pământ, nu reușesc să intre în joc.
Puținele faze mai periculoase pe care și le-au creat au fost
rezolvate imediat de către fundașii Victoriei.

Asediul la poarta Petrolului a continuat și în repriză secundă.
În minutul 57, Pescaru înscrie pentru 3-0. La acest scor,
giurgiuvenii reduc turația motoarelor, iar vizitatorii încep să se
vadă mai mult pe teren. Ei chiar au reușit să trimită mingea în
poarta lui Marius Popa, în minutul 64, însă golul a fost anulat pe
motiv de off-side. Prahovenii nu știu să gestioneze situația și să
profite de relaxarea gazdelor și mai primesc două goluri în
ultimele zece minute. Bogorodiță (’80) și Zamfir (’90) măresc
proporțiile scorului, rezultatul final reflectând realitatea din
teren și diferența dintre cele două echipe.

După această etapă, Victoria Adunatii Copaceni contabilizează
cel de-a șaselea meci fără înfrângere și urcă pe poziția a 5-a a
clasamentului, în timp ce Petrolul Teleajăn se află într-o situație
dificilă în subsolul ierarhiei seriei a 3-a.

articol și foto de Andrei
MOISOIU

02 Oct. 2009, 22:46 Stiri
Pe aceeași temă