Delta și Juventus au rămas singurele echipe neînvinse în fotbalul românesc și după meciul direct. Tulcenii au înscris ambele goluri ale derby-ului

Marius ANGHEL 23 Nov. 2015, 11:46 Stiri

Delta Dobrogea Tulcea și Juventus București au rămas singurele echipe de fotbal din România neînvinse în actualul sezon. Desfășurat sâmbătă, la Babadag, în cadrul etapei a 13-a, ultima a turului și a acestui an, derby-ul seriei a doua din Liga 3 s-a încheiat nedecis, 1-1, după ce bucureștenii au deschis scorul în primele minute printr-un autogol, iar tulcenii au egalat aproape de final.

Meciul dintre primele două clasate din Seria a II-a a fost unul plăcut, cu o echipă gazdă ce a dominat, având probabil o posesie de aproximativ 70 la sută, în timp ce oaspeții s-au baricadat în apărare și au jucat cartea contraatacului, cu mingi bubuite spre careul advers.

În aceste condiții, marile ocazii le-a avut Delta, culmea însă, cele mai mari ale partidei fiind la propria poartă! De altfel, nici nu a început bine partidă și, în minutul 2, la o minge aruncată în careu din aut, Gordin nu poate să o prindă, o scăpă și aceasta se lovește de Filip și intră în plasă. După acest autogol a urmat o dominare sterilă a tulcenilor, cea mai mare ocazie a primei reprize fiind un șut al lui Filip în minutul 32, scos greu de juniorul din poarta lui Juventus, dar și un henț clar în careul bucureștenilor, henț nesancționat de arbitrul… bucureștean Florin Miron.

Cea mai mare ocazie a oaspeților a venit în repriză a doua, și, din nou, din piciorul unui fundaș tulcean, mingea lovind însă doar bara!

Delta a reușit egalarea în minutul 73, după ce Husein a fost faultat la marginea careului. Vezan, care a făcut un meci foarte bun, a transformat spectaculos lovitura liberă și a adus speranța în tribune. Tulcenii puteau câștiga dacă Dragu ar fi trimis ușor în poarta goală la o centrare de pe partea dreaptă, în schimb reușind să tragă puternic peste.

Din acest moment, jucătorii lui Juventus au fost loviți de o boală necunoscută, căzând ca secerați și petrecând minute în șir pe gazon, deși arbitrul ar fi putut cere transportarea lor pe margine…

Scorul final, 1-1, a adus multă bucurie în vestiarul oaspeților, semn că nu sperau să scape așa ușor de la Babadag, de unde, iată, că, fără să înscrie, au plecat cu un punct!

„Până la urmă, rezultatul e echitabil, chiar dacă îmi pare rău că nu am câștigat. Ne-am făcut singuri meciul greu, practic am început de la 0-1. Ă‚sta e fotbalul, puteam și să pierdem așa cum am fi putut și câștiga. Avem o echipă tehnică, construim, terenurile grele nu ne avantajează. Vă garantez că dacă jucam pe un teren normal, la Tulcea, cu gazon nou, cum e pe Delta, câștigam lejer acest meci” a declarat directorul tehnic Mihai Guliu.

Delta Dobrogea Tulcea: Vlad Gordin – Marian Pop, Florin Popa, Ionuț Cioplanta, Filip Ionuț, Gabor Raul, Nicu Crețu, Ovidiu Vezan, Marius Tigoianu, Denis Husein, Marius Jianu
Rezerve: Alin Trandafir – Vișan Crețu, George Bălan, Claudiu Dragu, Apostol Muzac, Răzvan Ciochină
Director tehnic: Mihai Guliu
Antrenor principal: Norbert Nită

Juventus București: Eugen Brie – Valentin Dima, Wallace da Silva, Ilie Morariu, Alexandru Vasile, Marian Chiriac, Valentin Bărbulescu, Mădălin Mihaescu, Cristian Bustea, Eugen Nica, Bogdan Oprea
Rezerve: Cubiccioti – Grigore, Cincă, Bilciurescu, Alin Ilin, Marian Stoenac, Cazan, Bărbulescu
Director sportiv: Daniel Oprită
Antrenor principal: Marin Barbu

Articol scris de Cristi DOGARU (Ziarul de Tulcea)

Marius ANGHEL 23 Nov. 2015, 11:46 Stiri
Pe aceeași temă