Conpet, marea perdantă

02 Jun. 2010, 12:04 Stiri
Conpet,** marea perdantă

Dintre toate formațiile de fotbal prahovene care evoluează în
primele trei ligi ale României, marea perdantă a sezonului care stă
să se încheie este Conpet Ploiești.

În Liga I, Astra și-a atins obiectivul și a reușit să se salveze
de la retrogradare. La nivelul Ligii a II-a, Petrolul a reușit un
parcurs cu mult peste așteptări, ținând cont că echipa a fost,
practic, construită de la zero, în vreme ce Tricolorul Breaza,
chiar dacă a retrogradat, și-a realizat baremul necesar de puncte
pentru a nu intra cu „handicap” în sezonul viitor. Nu de alta, dar
retrogradarea Tricolorului nu se poate înscrie la capitolul
surprize, fiind mai degrabă un fapt previzibil.

Ei bine, în Liga a III-a, Conpet a evoluat bine și în tur și în
retur, a avut stabilitate la nivelul rezultatelor și a avut cele
mai mari șanse, în plan sportiv, pentru a reuși promovarea. Tocmai
de aceea este marea perdantă a sezonului, pentru că niciuna dintre
celelalte echipe prahovene nu a avut o evoluție constant bună pe
tot parcursul campionatului. Și, pentru a respecta adevărul până la
capăt, promovarea nu a fost ratată pe teren, ci în afara lui, acolo
unde Juventus București – principala contracandidată – a „lucrat”
intens, în vreme ce, la Conpet, dorința de promovare a fost
canalizată, mai degrabă, doar în jurul a doi oameni: președintele
Zencenco și antrenorul Silviu Dumitrescu. A fost prea puțin pentru
un „război atât de mare”.

Și, nu în ultimul rând, Conpet este marea perdantă a sezonului
pentru că, în viitoarele ediții ale Ligii a III-a, este foarte
posibil să nu mai aibă un parcurs atât de bun, mai ales dacă vor
„dispărea” din schemă oamenii care au luptat cu adevărat pentru o
promovare istorică.

Sursa: ziarulprahova.ro

02 Jun. 2010, 12:04 Stiri
Pe aceeași temă