Marți seara de la ora 17 va avea loc reunirea echipei CS Tunari
sub bagheta unui nou antrenor, după despărțirea de Virgil Nițoi.
Este vorba de experimentatul Ionuț Voicu, care va împlini 36 de ani
în noiembrie și care se află la a doua experiență ca principal după
cea de la CS Domnești din sezonul 2009-2010. Noul tehnician a
evoluat la Tunari ca jucător în ultimele două treimi ale sezonului
trecut așa că este familiarizat cu atmosfera de la club.
În noul sezon, gruparea ilfoveană va avea și un antrenor de portari
în persoana lui Dyomede Grozea, care a mai colaborat cu Ionuț Voicu
și la CS Domnești. Noul tehnician al Tunariului are ambiții mari
pentru sezonul care va începe în august, având drept obiectiv o
clasare în primele patru echipe la finalul campionatului. De aceea,
echipa va trece printr-un proces de restructurare, dorindu-se
întinerirea lotului și creșterea jucătorilor pentru promovarea lor
în ligile superioare.
De mare ajutor îi va fi și sprijinul acordat de Consiliul Local al
Tunariului, președintele Grigore Coste și viceprimarul Alexandru
Neacșu care au fost tot timpul alături de echipa de fotbal a
comunei.
Ar mai fi de spus că cei interesați să dea probe la gruparea
ilfoveană sunt rugați să ia legătura cu clubul la sediul de la
stadionul din Tunari.
Sursa: IlfovSport