Centrul Național de Pregătire Timișoara, radiat de FRF din clasamentul Ligii 3. Se știu deja retrogradatele din Seria 4

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 May. 2018, 10:31 Actualizat: 25 May. 2018, 10:45 Stiri

Dacă mai existau dubii asupra numărului de echipe ce vor retrograda din Seria a 4-a a Ligii a 3-a, ele au fost risipite de Federația Română de Fotbal. Mai precis, de Comisia de Competiții a anulat cu o etapă înainte de final rezultatele Centrului Național de Pregătire Timișoara și au șters-o cu radiera (sau varianta modernă, tasta back space) din clasament. Și asta chiar dacă meciul Lipova – CNP Timișoara e stabilit conform programului, vineri. În fine, concluzia e că seria a rămas în 14 echipe și, prin urmare, retrogradatele se știu deja, Mama Mia Becicherecu Mic și Internațional Bălești.

Așadar, formațiile ce se mai aflau în „horă” și știau și ele că CNP-ul nu va fi printre promovate/retrogradate conform regulamentului stabilit în debutul stagiunii, acum au scăpat de emoții. După raționamentul că o echipă ce nici nu mai există (în clasamentul oficial al frf) nu se mai supune niciunei reguli. Așadar, Giarmata, Hermannstadt II, Cermei și chiar și Deva au primit confirmarea că vor evolua și din sezonul următor în Liga a 3-a.

Clasamentul cu rezultatele obținute în acest sezon de Centrul Național de Pregătire Timișoara îl puteți găsi AICI, iar rezultatele în caseta din coloana din stânga de AICI.

În momentul în care FRF a decis să înscrie Centrul Național de Pregătire Timișoara în campionatul Ligii 3, la începutul acestui sezon, a trecut în regulamentul competiției să rezultatele înregistrate de această echipă nu vor conta la final de sezon. Acum, Comisia de Competiții a anulat rezultatele trecute până acum în program pentru a-și simplifica munca și a afla care sunt ultimele clasate și cine retrogradează.

Dar, Petre Bulza susține că echipa prezidată de el nu va merge ca mielul la tăiere în „fieful” liderului. „Le-am spus și le vom mai spune băieților că trebuie să rămânem concentrați indiferent de ce spune Federația cu privire la situația Centrului Național de Pregătire Timișoara. Obiectivul nostru a fost mereu o clasare în primele 10 echipe ale campionatului. Înainte de ultima etapă îl avem atins, dar vreme să ne păstrăm acest loc 10. Bine, nici poziția a 11-a nu ar fi un dezastru, dar nu mai jos de ea. Așadar, mergem să jucăm cu, zic eu, împotriva celui mai bine organizat club din seria a noastră, ce are un patron ce ar trebui clonat în fotbalul românesc la toate nivelurile. Din acest punct de vedere, Șirineasa merită să promoveze în Liga 2-a înaintea unor grupări ca Reșița sau Sebiș, dar asta nu înseamnă că nu vom face tot ce ține de noi pentru a obține un rezultat bun sâmbătă. Fotbalul se joacă pe teren, mingea e rotundă, iar un meci durează 90 de minute. Încercăm să terminăm cu capul sus un retur sub așteptările tuturor”, spune președintele „alb-roșiilor”.


Rezultatele echipei Centrul Național de Pregătire Timișoara au fost șterse de Comisia de Competiții a FRF din campionatul Ligii 3. Gruparea nu se mai află nici în clasament, chiar dacă vineri are programat meci cu Șoimii Lipova.

Delegația Cermeiului se va pune în mișcare spre Valea Jiului sâmbătă, înainte de prânz, fără trei dintre titulari, toți cu valențe defensive. Portarul Pașcalău, fundașul Nistor și „închizătorul” Varga sunt suspendați, dar la dispoziția lui Radu Anca ar putea fi din nou ex. utistul, Alin Gligor. La mijloc revine și Ionuț Ianc (foto), cel mai constant junior al Cermeiului în acest sezon, suspendat cu Deva pentru cumul de „galbene”.

Sursa: Sport Arad
Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 May. 2018, 10:31 Actualizat: 25 May. 2018, 10:45 Stiri
Pe aceeași temă