„Burlacul” revine în fotbal la Vulturii Lugoj

Mihai Andries 18 Feb. 2013, 11:33 Stiri

Săptămâna trecută la echipa din Lugoj și-a făcut apariția celebrul Sergiu Barboni. Cunoscut cu porecla de „Burlacul” acesta ar putea fi reactivat în fotbal, în urmă cu câțiva ani a jucat fundaș central la Auxerre-ul bănățean. Tehnicianul Remus Steop spune în glumă că îl așteaptă acum și pe Cătălin Botezatu ca investitor la echipă.

Sergiu Barboni (25 ani) e un nume cunoscut lugojenilor (și) în fotbal nu numai pentru show-ul TV care l-a făcut celebru. A fost junior la CSȘ și Conprest Lugoj, apoi a făcut pasul la acum desființata Auxerre, grupare alături de care promova în B în 2006. De doi ani însă a lăsat fotbalul la o parte pentru „high life”. Totuși, în această iarnă Barboni ar putea reveni pe teren, la Vulturii în Liga a III-a. Echipa pregătită de Remus Steop are mari probleme în centrul defensivei, acolo de unde Ștreangă și Solomon vor absenta pentru o perioadă. Patrona își împarte la rândul său timpul de pe gazon cu o altă meserie, iar la fel va fi și cu Barboni.

„Voi juca la Vulturii Lugoj, dar dacă în timpul săptămânii voi fi solicitat pentru prezentări, voi merge. Cred că pot să le împac pe amândouă, și fotbalul și modellingul”, a declarat „Burlacul” pentru redesteptarea.ro. Din păcate fundașul a ratat meciul-vedetă al iernii de pe „Tineretului”, cu ACS Poli (1-2) tot din cauza unei accidentări iar antrenorul „vulturilor” nu a avut ocazia să-l vadă „în acțiune”.

„Efectiv nu am putut să-l văd până acum la un joc. S-a accidentat la gleznă, miercurea trecută nu l-am putut folosi. Sper să se refacă și eu să mă pot baza pe un lot fix de săptămâna viitoare. Am înțeles că e un produs al Lugojului, că are calități”, ne-a spus Remus Steop. Tehnicianul lugojean a mai primit vești proaste în această săptămână. A pierdut dintr-un foc portarii: Iordache – a plecat, își caută echipă în Germania, iar Rusu s-a accidentat la ski. Dintre noile achiziții Lugojul se poate baza 100% doar pe M. Călin (ex-Giarmata), cu care s-a ajuns la o înțelegere.

„Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine în condițiile pe care le avem. Nu am reușit să efectuăm un cantonament dar mergem mai departe… Poate îl aduce (Barboni) pe Botezatu la Lugoj”, a făcut haz de necaz Steop.

Victorie cu Racovița

Revenind la pregătirea de iarnă a divizionarei a treia, aceasta a mai disputat un amical vineri, cu liderul din seria III a „Județului”, Progresul Racovița, și încheiat cu o victorie scurtă, 1-0, printr-un gol marcat de Ciorei.

În acest joc Remus Steop a folosit jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc în amicalul „tare” cu ACS Poli: Micșa – Mladin, Opriș, Vlaic, Ticană – Precupanu, Vânătu, Barna, Ardelean – Stoica, Dobra. Pe parcurs intrând și restul componenților, cei care au evoluat miercuri jucând mai puțin de 30 de minute.

Următoarele teste ale celor de la Vulturii Lugoj vor fi miercuri, la Oțelu Roșu (L4 Caraș), vineri cu Spartak Gottlob și sâmbătă cu Mama Mia (ambele L4 Timiș).

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Mihai Andries 18 Feb. 2013, 11:33 Stiri
Pe aceeași temă