Bugar antrenor, Stăncioiu președinte la Covaci

17 Jun. 2010, 21:48 Stiri
Bugar antrenor,** Stăncioiu președinte la Covaci

În urmă cu puține minute, Florin Macavei a anunțat numele noului
antrenor principal al Fortunei Covaci. El este Florin Bugar.
Totodată, în organigrama clubului a fost creat un post nou, cel de
președinte executiv, post în care a fost instalat Octavian
Stăncioiu.

Octavian Stăncioiu a declarat, exclusiv pentru site-ul oficial al
Fortunei Covaci: „Îi mulțumesc lui Florin Macavei
pentru propunere și încredere. Am decis să creez evenimente pe care
până acum doar le comentam. Îl admir mult pe Jean Pădureanu, pentru
felul în care a transformat într-un pol de influență un centru
minor de pe harta fotbalului românesc. Obiectivul imediat este
repromovarea și calificarea în 16-imile Cupei României. Pe termen
mediu, visez ca în câțiva ani să ajungem în Liga
I”.

Florin Bugar a declarat: „Sunt mulțumit și chiar
fericit că pot să lucrez într-o echipă de mare caracter și sper
să-mi fac treaba bine, ca și până acum. Cu o strategie bine
gândită, sunt convins că vom avea o prestație bună în sezonul care
urmează”.

17 Jun. 2010, 21:48 Stiri
Pe aceeași temă