„Anul 2010 a fost unul bun!”

Florin ALBOIU 15 Dec. 2010, 14:39 Stiri

Venit în iarna anului trecut la
Alro, antrenorul Dan Oprescu a împlinit, după cinci ani de
așteptări, visul suporterilor slătineni: o echipă în Liga a II-a.
Imediat după promovare, acesta a plecat la drum alături de gruparea
nou-înființată FC Piatra Olt, echipă cu care își dorește ca în
maximum doi ani să acceadă în eșalonul secund.

An reușit din punct de vedere
profesional pentru antrenorul Dan Oprescu. Acesta a preluat la
începutul anului gruparea Alro, iar în vară a reușit o promovare
istorică. În meciul direct disputat cu principala contracandidată
pe terenul de la Șotânga, Alro a învins FCM Târgoviște în ultima
etapă și a reușit accederea în eșalonul secund. La scurt timp, Dan
Oprescu a demisionat și a plecat la drum alături de FC Piatra Olt,
obiectivul fiind promovarea în maximum doi ani.

„Pot să spun că a fost
un an bun. Am reușit promovarea cu Alro Slatina și, în același
timp, am demarat un nou proiect de viitor, care pe zi ce trece
prinde contur și care se află în parametri. Dacă este să ne legăm
strict de FC Piatra Olt, pot să spun că îmi reproșez ceva, modul
cum am făcut selecția în vară, dar pe parcursul turului de
campionat am încercat pe cât posibil să îmi îndrept greșelile. De
acum încolo voi fi mult mai atent în ceea ce privește acest
aspect”
, a declarat antrenorul formației FC Piatra
Olt, Dan Oprescu.

„Sunt convins că
parcursul echipei va fi mult mai bun din retur”

Aflată pe poziția a șaptea, la opt
puncte de prima clasată, jocul bun practicat de alb-vișinii pe
finalul turului îi dă încredere „principalului” Dan Oprescu.

„Sunt convins că echipa
va avea un parcurs mult mai bun ca în tur. Ceea ce îmi doresc este
să câștigăm cât mai multe puncte, iar jocul nostru bun să se
transpună în câștigarea meciurilor cât mai convingător. Mă bucură
faptul că o parte dintre jucătorii noștri sunt ofertați de echipe
de nivel superior. Asta înseamnă că la Piatra Olt lucrurile sunt pe
un drum bun, dar și faptul că jucătorii au câștigat foarte mult în
valoare. Niciunul dintre cei ofertați nu vor pleca. Scopul este să
formăm o echipă competitivă pentru a ataca promovarea în anul
următor. Așa că noi ne dorim să mai transferăm jucători pentru a ne
întări lotul”
, a precizat Dan Oprescu.

Lotul echipei FC Piatra Olt a
intrat marți în vacanță, după ce jucătorii și-au primit drepturile
salariale și programul de pregătire. Reunirea este programată pe
data de 17 ianuarie, urmând ca echipa să se pregătească în
localitate până pe 31. Stagiul de pregătire va fi efectuat la
Voineasa timp de 12 zile, plecarea fiind programată pe 31
ianuarie.

Sursa: gazetanoua.ro

Florin ALBOIU 15 Dec. 2010, 14:39 Stiri
Pe aceeași temă