Aninoasa, fără punct câștigat la nou-promovata Șirineasa

Marius ANGHEL 15 Oct. 2016, 16:31 Stiri

FC Aninoasa a rămas fără punct obținut în a patra deplasare stagională, după ce s-a înclinat la limită, 0-1, în disputa de vineri, din etapa a 7-a a Ligii 3, cu ACS Șirineasa.

Lipsa golului și-a făcut din nou prezența în rândul dâmbovițenilor, chiar dacă elevii lui Cristian Bălașa și-au creat mai multe ocazii la poarta adversă. Un alt capitol care a demonstrat că Aninoasa nu a mers pe terenul vâlcenilor pentru a se apăra a fost cel dedicat cornerelor: 13-5 în favoarea Aninoasei! Până la singura reușită a întâlnirii, semnată de Nicolescu (26), Calofir și Grigorescu s-au aflat și ei aproape de gol, dar neșansa i-a dus trimită doar în peluză.

Imediat, după deschiderea scorului, Calofir a trimis slab sub transversală, iar Popescu a respins fără prea multe emoții. La intrarea în ultimul sfert de oră al primei reprize, Bărboiu s-a remarcat din plin respingând de la lângă bară „torpila” din 16 metri al lui Preda, jucător ce l-a mai întrebuințat destul de serios pe goal-keeperul târgoviștean și în minutul 25. În finalul primului act, Calofir l-a întins destul de mult pe Popescu, printr-un șut din marginea careului, iar Ș. Ion a expediat mingea pe lângă, după o acțiune personală, în banda stângă a terenului.

Pe parcursul reprizei a doua, Aninoasa a alergat tot timpul după egalare, dar aceasta nu venit niciodată. Huțușoru a încercat  în două rânduri să echilibreze scorul pe tabelă, dar de fiecare dată șuturile sale au ocolit spațiul porții. De asemenea, cu cinci minute înainte de ultimul fluier al arbitrului, el a lăsat-o pe Aninoasa în inferioritate numerică, fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Mai mult de atât, pe final de joc, vâlcenii au scăpat cu fața curată și la marea ocazie irosită de Ștefan din colțul careului mic. Răcăreanu și Preda au reprezentat, în actul secund, singuri jucători de la Șirineasa care au mai pus presiune la poarta lui Bărboiu, prin execuții de la distanță.

Marți, pe teren propriu, Aninoasa are obligația de a învinge pe CS Mioveni II, pentru a rămâne în primele șase locuri ale clasamentului. ACS Șirineasa va sta.

ACS ȘIRINEASA – FC ANINOASA      1-0
Nicolescu 26′

Popescu – I. Săraru, Marinescu, Nicolescu, Roșianu – Constantinescu – Chiripuș, Preda (Tănăsescu 89′), Bloțu (Duminică 65′), L. Sărăraru (Ciocotoiu 80′) – Răcăreanu. Antrenor: Gabriel Mangalagiu

Bărboiu – Marina, Ștefan, Coman, Ș. Ion – Grigorescu (Dinu 82′), Huțușoru, Rusu (Neacșu 77′), Cernea (Maican 67′) – Calofir, Neguț. Antrenor. Cristian Bălașa

Stadion „Comunal” (Șirineasa); Spectatori: 200; Au arbitrat: Bogdan Neculce (București)  Romeo Popa, Daniela Constantinescu (ambii din Craiova). Observatori FRF: Elena Mușetoiu (Pitești) și Marin Iancu (Urziceni).

Cartonașe galbene: I. Săraru (39′), Marinescu (62′), Răcăreanu (86′) / Calofir (45′), Huțușoru (69′, 85′), Bărboiu (74′), Maican (76′).
Cartonaș roșu: Huțușoru (85′).

Articol și foto de Ionuț PARGHEL

Marius ANGHEL 15 Oct. 2016, 16:31 Stiri
Pe aceeași temă