Antrenorul echipei Dinamo
București, Ioan Andone, unul dintre cei trei membri fondatori ai FC
Hunedoara, condiționează continuarea implicării sale la echipa de
pe Cerna, recent acceptată în eșalonul trei, de dezvoltarea
clubului și direcționarea echipei pe calea performanței.
George Mara, reprezentantul lui
Ioan Andone, în Adunarea membrilor fondatori ai FC Hunedoara, a
spus că „Fălcosul” își va mai asocia numele cu echipa hunedoreană
numai dacă obiectivul clubului va fi dezvoltarea și performanța.
Pentru a urca pe acest drum al succesului fotbalistic, Andone
consideră că este necesară o schimbare de statut și atragerea unor
sponsori serioși.
„Pe Ioan Andone și pe
Mircea Lucescu (și el membru fondator al clubului
n.r.) nu-i interesează politica. Nu contează cine face,
ci important e să se facă. Ei doresc ca numele lor să fie o
garanție a faptului că clubul e serios și că e interesat de
dezvoltare și performanță fotbalistică. Interesul lor e ca FC
Hunedoara să devină o echipă competitivă, care să readucă pe
stadionul „Michael Klein” fotbalul adevărat. Sunt multe aspecte în
statutul clubului cu care Andone nu e de acord. Totuși, principala
schimbare care trebuie să garanteze că numai cei trei membri
fondatori (n.r.-Andone, Lucescu și Primăria
Hunedoara) au putere de decizie în club”,
a spus George Mara.
Reprezentantul lui Ioan Andone a
precizat că, în opinia sa, sponsorii aduși de primarul Hunedoarei,
Ovidiu Hada, pentru a susține echipa, au venit cu gânduri bune.
„Cornel Ene (unul dintre sponsori n.r.)
pare un om de bună credință, care a venit cu intenția
de a face performanță. Vrea să aducă un staff tehnic nou și
jucători competitivi. Rămâne de văzut ce formulă de colaborare se
va găsi pentru ca el să investească. Vom discuta aceste chestiuni
în următoare ședință a membrilor fondatori, programată în 5 august.
Oricine va veni alături de echipă va avea nevoie de un an sau doi,
pentru a demonstra că e apt să o promoveze pe calea
performanței”, a spus George Mara.
Articol scris de Loredana
Juglea