La finalul meciului din C5 dintre FC Hunedoara și Național Sebiș (scor 1-0), antrenorul echipei oaspete, Mihai Petcuț a dezvăluit că la pauză, în drum spre vestiare, atacantul său Ceaca s-a prăbușit după ce a fost bruscat de fundașul hunedorean Daniel Ambruș (foto).
„Ceaca mi-a spus în vestiar că Ambruș l-a lovit cu pumnul în cap”, a afirmat Petcuț.
Stoperul Hunedoarei infirmă acuzația tehnicianului. „Nu am lovit pe nimeni. Doar am pus mâna pe el și i-am spus să se potolească după ce toată repriza m-a injurat”, a aspus Ambruș, care înainte de startul reprizei secunde a fost avertizat cu un cartonaș galben de arbitrul jocului Cristian Brașovean din Cluj Napoca.
Ura și la vestiar
După victoria cu Național Sebiș, bucuroși pentru cele trei puncte jucătorii și membrii staff-ul tehnic al FC Hunedoara au fost scumpi la vorbă. Niciunul dintre elevii lui Marius Opric și nici chiar tehnicianul nu au răspuns invitației de-a dialoga cu jurnaliștii care i-au așteptat la marginea terenului.
În schimb, amabili, au vorbit oaspeții. „A fost o primă repriză bună a gazdelor și slabă a noastră. Repriza a doua a fost a noastră, dar n-am putut să dăm gol. Eu am sperat până la ultima fază. N-a fost să fie. Meritam un egal, fără dubii”, a spus antrenorul lui Național Sebiș, Mihai Petcuț.
Articol scris de Sami Tamaș