Echipa ieșeană de Liga a 3-a Știința Miroslava a avut un start perfect de sezon, cu patru victorii în tot atâtea partide. Echipa pregătită de Cristian Popovici a câștigat toate cele trei meciuri disputate până acum în Seria 1, două dintre acestea în deplasare, iar în Cupa României s-a calificat mai departe după un succes obținut tot pe teren străin, 2-0 cu CSM Pașcani, după prelungiri.
În campionat, echipa din comuna învecinată Iașiului a câștigat în prima rundă pe terenul contracandidatei la șefia seriei, Foresta Suceava, scor 2-1, în etapa a doua s-a impus tot în deplasare, 3-1 cu Dante Botoșani, iar în etapa a 3-a a dispus la Uricani de CSM Ceahlăul Piatra Neamț cu 4-0.
Astfel, Știința ocupă primul loc în clasament după trei runde, cu punctaj maxim – 9, la fel ca și urmăritoarele Hușana Huși și Șomuz Fălticeni, ieșenii având însă un golaveraj superior (9-2 față de 7-0 și 5-0). Dacă Hușana și Șomuz au cele mai bune defensive, fără gol primit în primele trei runde, Știința se poate lăuda cu cel mai bun atac, marcând 9 goluri până acum.
Cel mai bun marcator al Științei este Giani Unghianu, autor a șase goluri în cele patru meciuri disputate până acum. Unghianu a reușit câte o dublă în ultimele trei partide, cu Dante Botoșani și CSM Ceahlăul în campionat și cu CSM Pașcani, în Cupă.
În vârstă de 22 de ani, mijlocașul Giani Unghianu a avut și în sezonul trecut evoluții foarte bune și a devenit deja unul dintre jucătorii importanți ai Științei.
Antrenorul Cristi Popovici spune că nu doar Unghianu, ci și alți tineri jucători de la Știința pot deveni ținte în viitor pentru echipele din eșaloanele superioare.
”Giani Unghianu este un jucător tânăr, de 22 de ani, care și în sezonul trecut a avut prestații foarte bune. Este un tânăr foarte bun, care își dorește să atingă un nivel superior, să joace cel puțin la Liga a 2-a, dacă nu chiar în primul eșalon. Dar cam toți jucătorii noștri sunt tineri. Eu am apărarea formată din jucători de 22, 21 și doi de 19 ani, la mijloc am tineri de 20 de ani. E un lot tânăr la Miroslava, jucători cărora încerc să le insuflu dorința asta de a face performanță în primul rând ca echipă, iar apoi fiecare individual. Având rezultate bune ca și club, fiecare dintre ei poate face apoi pasul la un nivel superior. Pe lângă Unghianu mai sunt și alți tineri care pot fi urmăriți de echipe din eșaloanele superioare, cum ar fi Asofiei, Benchea, Martinescu, Joel. Unde există preocupare și se pune accentul pe jucătorii tineri pot fi găsiți jucători tineri talentați”, a declarat antrenorul Cristi Popovici.
Antrenorul Științei, Cristi Popovici, spune că obiectivul echipei sale este să prindă unul din primele două locuri la finalul sezonului regulat.
”Am început foarte bine campionatul și ne dorim ca în acest sezon să ocupăm unul dintre cele două locuri care duc la baraj. Seria noastră va juca baraj cu seria a doua, iar de acolo mai mult ca sigur că vor veni două dintre Oțelul Galați, Brăila sau Focșani. La noi în serie cred că va fi o luptă în patru pentru primele două locuri, între Știința, Foresta, Hușana și Șomuz. Eu am spus inițial că Suceava ar fi principala contracandidată, dar am văzut că Hușana și Șomuz au avut un parcurs foarte bun până acum. Probabil în următoarele trei etape se va vedea care dintre echipe va avea un avantaj mai mare în lupta pentru primele două locuri”, a precizat Cristi Popovici, care în prima etapă l-a pierdut pentru o perioadă mai lungă pe Eduard Sandu, liderul echipei: ”Victoria din prima etapă a fost foarte importantă pentru noi, întrucât a fost obținută pe terenul Forestei, una dintre pretendentele la șefia seriei. A fost un meci foarte echilibrat, gazdele au ratat un penalty pe final, iar noi am fost mai pragmatici și am reușit să ne impunem. Din păcate pentru noi, în acest meci Eduard Sandu și-a rupt mâna și nu a mai putut juca, va lipsi în continuare încă 2-3 săptămâni. Este o pierdere foarte importantă pentru noi, pentru că vorbim despre golgeterul sezonului trecut, cu 15 goluri, jucător care a și marcat în prima etapă. Sandu este jucătorul cel mai important pentru noi în faza de atac.”
Popovici susține că echipa sa a ajuns la un nivel fizic aproape de cel optim după cele patru luni de absență din primăvară. ”Am avut 4 luni de inactivitate, dar cred că suntem destul de bine în momentul acesta. Am avut o perioadă destul de mare de când am reluat activitatea, am intrat treptat în efort și consider eu că echipa este destul de bine fizic la momentul acesta. Încet-încet ar trebui să dispară urmele celor patru luni de pauză”, a mai spus tehnicianul Științei.
Acesta speră ca întreg lotul de jucători și stafful să se mențină în continuare negativi la testele COVID-19, ca și până acum: ”Facem testări din două în două săptămâni, ca și la Liga I, iar noi nu am avut probleme, sperăm să continuăm la fel. Focarul este la Rădăuți, care încă nu a reușit să joace niciun meci. Ei ar trebui azi să joace meciul din prima etapă, reprogramat, iar dacă nu reușesc vor pierde cu 3-0. În funcție de acest meci vom vedea dacă jucăm sau nu sâmbătă la ei.”
Campionat / Liga 3
Etapa 1: Foresta Suceava – Știința Miroslava 1-2 / Robert Martin (47) / Andrei Nemțanu (26), Eduard Sandu (56 – penalty)
Etapa 2: Dante Botoșani – Știința Miroslava 1-3 / Andrei Popovici (70) / Giani Unghianu (36, 54), Eduard Asăvoaei (90+3)
Etapa 3: Știința Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamț 4-0 / Alexandru Florean (8 – penalty), Giani Unghianu (39, 83), Robert Asăvoaei (61)
Cupa României / turul 2
CSM Pașcani – Știința 0-2 după prelungiri (0-0 după 90 de minute, 0-2 în prelungiri) / Giani Unghianu (97, 118)
În etapa a 4-a a Ligii 3, Știința Miroslava ar trebui să joace în deplasare la Buvovina Rădăuți, echipă care până acum și-a ratat toate meciurile din acest sezon din cauza multiplelor cazuri de COVID-19 din lot.
Foto: Știința Miroslava
https://liga2.prosport.ro/liga-3/programul-etapei-a-3-a-a-ligii-3-17-partide-se-joaca-astazi-nici-aceasta-runda-nu-scapa-de-meciuri-amanate-din-cauza-infectarilor-cu-covid-19-19149526
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/astazi-se-desfasoara-meciurile-turului-2-al-cupei-romaniei-steaua-o-intalneste-pe-sc-popesti-leodeni-sase-meciuri-nu-se-disputa-iar-o-echipa-e-calificata-din-oficiu-19149213